Au avut loc primele trageri cu sistemul Patriot la Capul Midia în județul Constanța.
Președintele Senatului Nicolae Ciucă este cel care a făcut eforturi pentru realizarea acestui program, din postura de ministru al Apărării, programul fiind demarat în urmă cu 6 ani.
Ministerul Apărării Naționale: ”Totul a decurs conform planului”
- Trei ani de pregătire ce stau într-o rachetă PAC-2 ATM. Militarii, studenții și invitații care au asistat la această tragere au aplaudat. Chiar a fost ca la revelion. Un revelion cu o numărătoare inversă ce s-a întins pe trei ani și multă muncă și seriozitate”, a transmis Ministerul Apararii Nationale.
Câteva date despre programului de înzestrare Patriot:
Programul a fost iniţiat în 2017, când ministrul apărării naţionale a transmis către partea americană Scrisoarea de cerere – LOR for LOA (Letter of Request for Letter of Offer and Acceptance), prin care a fost solicitată achiziția a 7 sisteme/FU (Fire Units) PATRIOT configurația 3+ , din producția curentă, a muniției, echipamentelor de sprijin și serviciilor aferente. Achiziția a fost planificată a se derula în două etape: etapa I – 4 sisteme, etapa a II-a – 3 sisteme.
Intrarea în serviciu a sistemelor PATRIOT va asigura creşterea nivelului de securitate al României prin operaţionalizarea unei capabilităţi defensive mature, întărirea poziţiei şi imaginii României ca furnizor de securitate regional, precum şi consolidarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, prin intensificarea cooperării în domeniul militar, transferul de tehnologii şi informaţii şi creşterea nivelului încrederii între SUA şi România.