- Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost alături de seniorii din Sectorul 5 la plecare și i-a asigurat că astfel de proiecte vor fi implementate și în viitor, pentru că bunicii noștri merită respect și relaxare, după o viață de muncă.
- În acest moment, în cadrul proiectului sunt înscriși peste 400 de seniori, organizați în 5 serii. Seria de plecări a debutat pe data de 20 noiembrie și va continua până la sfârșitul anului, până la atingerea numărului final de beneficiari. Sejururile se desfășoară în stațiunea Amara, seniorii beneficiind de cazare în Hotel Parc.
Piedone: ”Pe ai noștri bunici îi onorăm cu… SĂNĂTATE și-o vacanță binemeritată la… băi!”
- ”Spun mereu că bunicii care au muncit din greu pentru țara aceasta sfântă… nu trebuie să privească singuri și triști nici măcar apusul de soare!
Bunicii, oricare ar fi și de unde ar fi, merită respectul cuvenit!
Pe ai noștri bunici din comunitatea Sectorului 5 îi onorăm cu… SĂNĂTATE și-o vacanță binemeritată la… băi! Să uite de nevoi… măcar o săptămână pe an! Să se bucure, să se relaxeze, să socializeze, să se revigoreze, să scape de singurătate și mai ales… să-și oblojească bolile bătrâneții lângă medici iscusiți!
Proiectul „Bunici voioși și sănătoși” este implementat de Consiliul Local al Sectorului 5, iar personal… le mulțumesc din inimă tuturor consilierilor noștri!
Apropo: bunicii comunității noastre, care vor să beneficieze de acest program, trebuie doar să ia legătura cu Centrul Multifuncțional „Sfântul Andrei”, din cadrul Primăriei Sectorului 5!
Celor care au plecat astăzi la Amara le doresc fericire și vacanță plăcută!
Continuăm să facem imposibilul POSIBIL
Cu respect și cu mulțumire, primarul Piedone”, scrie primarul pe Facebook.