Video/ Raluca Turcan anunță investiții în clădiri de patrimoniu din București, Cluj și Craiova

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat, vineri, că urmează în 2024 investiţii în clădiri de patrimoniu şi instituţii culturale şi a dat ca exemple Opera şi Teatrul din Cluj, Muzeul Naţional al României, Teatrul şi Biblioteca din Craiova, aşezămintele Brătianu, Vila Florica.

„Din perspectiva capacităţi statului român de a valorifica patrimoniul construit, trebuie să recunosc că am fost deficitari şi sunt clădiri spectaculoase, emblematice pentru identitatea noastră naţională, care se află într-un stadiu foarte avansat de degradare.

(…) La Ministerul Culturii am găsit resurse extrem de limitate, dar în acelaşi timp şi o lipsă de aplecare pentru acest patrimoniu uriaş pe care noi îl avem ca ţară. Şi vă mărturisesc că din prima zi a mandatului am strâns toate echipele, am pus într-un coş tot efortul posibil, astfel încât proceduri de investiţii, resurse pe care le-am putea avea la dispoziţie, să fie canalizate pentru refacerea atât cât se poate, a patrimoniului construit. (…)

Şi mă bucur că anul viitor va fi un an în care vom lansa unele lucrări şi vom lăsa pregătită documentaţia pentru investiţii şi în instituţii culturale, dar şi în clădiri de patrimoniu”, a spus ministrul Raluca Turcan.

Ea a menţionat că există banii pentru unele dintre aceste investiţii.

„Şi mă refer la Opera şi Teatrul din Cluj, mă refer la Muzeul Naţional de Istorie al României, mă refer la Teatrul din Craiova, Biblioteca din Craiova, aşezămintele Brătianu, Vila Florica sunt investiţii care vor începe anul viitor, fie prin pregătirea documentaţiei, (…) unele să le începem chiar noi, pentru că sursa de finanţare există. Există bani pentru a realiza o parte dintre aceste investiţii pe care le-am menţionat”, a spus Raluca Turcan.

Aceasta a promis că vor fi efectuate investiţii şi la alte obiective culturale, din banii Institutului Naţional al Patrimoniului.

„Vă mărturisesc că inclusiv pe o altă axă de finanţare pe care o avem prin Institutul Naţional al Patrimoniului, vom găsi mici rezerve de bani, astfel încât să mai putem investi cu lucrări mai micuţe în obiective culturale, unele de aici chiar în Sibiu şi pe care o să le anunţ în momentul în care voi încheia procedurile. Aş vrea să ştiţi că am reuşit, şi e un lucru cu care mă mândresc, apropo de patrimoniul istoric (…) să începem deja lucrările de intervenţie pe castelele Peleş şi Pelişor, care erau într-un stadiu de degradare dureros pentru România din perspectiva valorii patrimoniului pe care îl avem acolo şi vom merge mai departe pentru a pune în siguranţă acele două obiective”, a mai spus ministrul Culturii.

Raluca Turcan a fost prezentă vineri, la Sibiu, la includerea unei cafenele din centrul istoric al municipiului în Traseul Cultural – Historic Cafés Route.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati