Echipa RO-USAR aflată în Turcia a sprijinit autorităţile locale pentru scoaterea de sub dărâmături a unei femei, care a fost predată ulterior echipajelor medicale.
La solicitarea expresă a autorităților turce, misiunile modulului de căutare-salvare RO-USAR au continuat, inclusiv în afara sectorului repartizat echipei.
La ultima misiune alocată, colegii noștri au identificat, în cursul serii de ieri, prin căutare tehnică (senzori acustici), posibila prezență a unor supraviețuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbușită avea 9 etaje.
Timp de câteva ore, operațiunile de salvare au fost continuate de structurile naționale, cu sprijinul echipei RO-USAR.
Astfel, în această dimineață, în jurul orei 04.00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României a sprijinit autoritățile locale pentru extragerea unui supraviețuitor (o femeie în vârstă de 55-60 ani, conștientă, cooperantă) din cadrul clădirii rezidențiale prăbușite. Persoana a fost predată echipajelor medicale.