VIDEO / Stadiul lucrărilor de la podul din Parcul Tineretului. Podul nu a fost niciodată reparat de când a fost construit

Trustul de Clădiri Metropolitane a dat detalii cu privire la progresul lucrărilor de reparare și consolidare efectuate la podul din Parcul Tineretului

Potrivit sursei citate, primul pas, deja finalizat, a constat în demontarea balustradelor, a asfaltului și a plăcii suprabetonare.

”În acest moment suntem într-o nouă etapă. Se lucrează la intradosul tablierului, ce prevede montarea eșafodaj metalic pe luciul apei și se fac reparații locale cu mortare speciale”, precizează sursa citată.

Urmează executarea lucrărilor de armare și betonare a placilor de suprabetonare, execuția zidurilor întoarse și a plăcilor de racordare pentru culeea dinspre Sala Polivalentă.

Apoi se vor executa scările atât spre Șincai cât și spre Sala Polivalentă.

Trustul de Clădiri Metropolitane menționează că este prima intervenție de acest gen, pentru că podul nu a fost niciodată reparat de când a fost construit.

Lucrările de reparație și consolidare la podul de pe aleea principală din Parcul Tineretului au început în mai 2023 și au o valoare de 5,8 milioane lei. Termenul de finalizare este stabilit la 12 luni, astfel că podul ar trebui să fie redeschis pentru public în primăvara anului viitor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati