VIDEO / Teodorovici, mesaj de ziua sa: Într-o zi însemnată pentru mine, mi-aș dori un pas mare pentru PSD!

Fostul ministru de Finanțe, senatorul Eugen Teorovici, a transmis de ziua sa un mesaj video însoțit de un text prin care-și exprimă dorința de a face un pas mare pentru PSD, dorindu-și totodată o luptă politică internă pentru a aduce PSD acolo unde îi este locul, pentru a-l scoate pe pista competiției politice și a nu-l ține la standuri până la finalul acesteia.

  • ”Ce vreau #eu❓…Într-o zi însemnată pentru mine, mi-aș dori un pas mare pentru #PSD❗️

Pentru că NU am fugit niciodată de lupta politică bazată pe #forța argumentelor și NU m-am ferit de asumarea răspunderii atunci când a fost nevoie, am ales să-mi asum depunerea candidaturii pentru funcția de #președinte al PSD. Ca om politic am înțeles că trebuie să-mi asum responsabilitatea nu doar atunci când am fost ales sau numit într-o funcție publică, ci mai ales atunci când partidul a trecut prin încercări ce au necesitat un sprijin real.

  • NU pot să accept că pe fondul multiplelor dovezi de prostie, incompetență, hoție și batjocură ale guvernării #Orban, PSD-ul aflat sub actuala conducere ilegală nu reușește să acumuleze capital #electoral❗️

NU este firesc, din postura de “șef” al celui mai important partid din opoziție, să nu-ți asumi decizia de a depune o #moțiune_de_cenzură pe care o cere întreaga societate. Pe care chiar membrii și susținătorii PSD o cer. Nu este posibil să încerci în continuare să îți prelungești #mandatul dobândit #ilegal doar cu scopul de a rămâne președinte al PSD❗️

Cel care ocupă această funcție trebuie să fie capabil să facă #istorie, să-și asume bătălii politice și, mai presus de toate, să fie capabil să le câștige. Să dea dovadă că poate susține oricând interesele românilor în #România, în #Europa și oriunde în #lume❗️

Traversăm cu toții o perioadă în care declarațiile lipsite de conținut și fără nicio urmă de acțiune nu doar că nu îi mai pot păcăli pe români, ci mai grav, anihilează orice șansă ca țara asta să-și întărească #democrația. Frica, lașitatea și de foarte multe ori incapacitatea și lipsa de consecvență politică au facilitat atitudinile abuzive ale unui guvern care a ajuns să-și mascheze incompetența prin impunerea unor restricții așa-zis motivate de imagini apocaliptice.

  • În loc să sancționeze acest guvern pentru modul în care a gestionat #criza_sanitară și pe cea #economică, actuala “conducere” ilegală a PSD a ales chiar să susțină în funcție acest guvern fără nicio urmă de respect pentru votul celor datorită cărora a ajuns în Parlament.

Am afirmat de nenumărate ori că actuala “conducere” ilegală a PSD dăunează partidului și viitorului politic al celei mai importante formațiuni politice din România.

Pentru toate acestea eu vreau să-mi asum o luptă politică internă pentru a aduce PSD acolo unde îi este locul, pentru a-l scoate pe pista competiției politice și a nu-l ține la standuri până la finalul acesteia❗️”, a transmis Teodorovici pe pagina sa de socializare.

Teodorovici: Vreau să fiu acolo, cu VOI, atunci când vom demonstra că reforma întregii clase politice din România începe cu reforma PSD!”

”Ce #vreau eu⁉️

Vreau să vedeți și VOI ceea ce văd eu în viitorul acestei forțe politice: SOLIDARITATEA și ÎNCREDEREA membrilor săi, DETERMINAREA și CURAJUL organizațiilor din cele patru zări ale României, COMPETENȚA și VIZIUNEA liderilor❗️

Vreau să fiu acolo, cu VOI, atunci când vom demonstra că reforma întregii clase politice din România începe cu #reforma PSD❗️”, a concluzionat Teodorovici la finalul postării de pe facebook.

Ce vreau #eu❓Într-o zi însemnată pentru mine, mi-aș dori un pas mare pentru #PSD❗️Pentru că NU am fugit niciodată de lupta politică bazată pe #forța argumentelor și NU m-am ferit de asumarea răspunderii atunci când a fost nevoie, am ales să-mi asum depunerea candidaturii pentru funcția de #președinte al PSD. Ca om politic am înțeles că trebuie să-mi asum responsabilitatea nu doar atunci când am fost ales sau numit într-o funcție publică, ci mai ales atunci când partidul a trecut prin încercări ce au necesitat un sprijin real.NU pot să accept că pe fondul multiplelor dovezi de prostie, incompetență, hoție și batjocură ale guvernării #Orban, PSD-ul aflat sub actuala conducere ilegală nu reușește să acumuleze capital #electoral❗️NU este firesc, din postura de “șef” al celui mai important partid din opoziție, să nu-ți asumi decizia de a depune o #moțiune_de_cenzură pe care o cere întreaga societate. Pe care chiar membrii și susținătorii PSD o cer. Nu este posibil să încerci în continuare să îți prelungești #mandatul dobândit #ilegal doar cu scopul de a rămâne președinte al PSD❗️Cel care ocupă această funcție trebuie să fie capabil să facă #istorie, să-și asume bătălii politice și, mai presus de toate, să fie capabil să le câștige. Să dea dovadă că poate susține oricând interesele românilor în #România, în #Europa și oriunde în #lume❗️Traversăm cu toții o perioadă în care declarațiile lipsite de conținut și fără nicio urmă de acțiune nu doar că nu îi mai pot păcăli pe români, ci mai grav, anihilează orice șansă ca țara asta să-și întărească #democrația. Frica, lașitatea și de foarte multe ori incapacitatea și lipsa de consecvență politică au facilitat atitudinile abuzive ale unui guvern care a ajuns să-și mascheze incompetența prin impunerea unor restricții așa-zis motivate de imagini apocaliptice.În loc să sancționeze acest guvern pentru modul în care a gestionat #criza_sanitară și pe cea #economică, actuala “conducere” ilegală a PSD a ales chiar să susțină în funcție acest guvern fără nicio urmă de respect pentru votul celor datorită cărora a ajuns în Parlament.Am afirmat de nenumărate ori că actuala “conducere” ilegală a PSD dăunează partidului și viitorului politic al celei mai importante formațiuni politice din România.Pentru toate acestea eu vreau să-mi asum o luptă politică internă pentru a aduce PSD acolo unde îi este locul, pentru a-l scoate pe pista competiției politice și a nu-l ține la standuri până la finalul acesteia❗️Ce #vreau eu⁉️Vreau să vedeți și VOI ceea ce văd eu în viitorul acestei forțe politice: SOLIDARITATEA și ÎNCREDEREA membrilor săi, DETERMINAREA și CURAJUL organizațiilor din cele patru zări ale României, COMPETENȚA și VIZIUNEA liderilor❗️Vreau să fiu acolo, cu VOI, atunci când vom demonstra că reforma întregii clase politice din România începe cu #reforma PSD❗️#insistpentruRomania#insistpentruromani#insistpentrudemocratie#insistpentruPSD#PSDpentruoconduitapoliticamoderna

Publicată de Eugen Orlando Teodorovici pe Miercuri, 12 august 2020

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati