Piesa „Din toată inima pentru Team Romania”, dedicată de trupa Voltaj sportivilor calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a fost lansată la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în prezenţa oficialilor şi sportivilor olimpici.
“Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, alături de partenerii săi, susţine 100% sportivii care ne vor reprezenta ţara şi îşi propune ca inspirat de cuvintele motivaţionale ale melodiei proaspăt lansate de formaţia Voltaj, întreaga Românie să afle ce stă în spatele spiritului Team Romania – încredere, forţă, dorinţă de victorie”, se arată într-un comunicat al COSR.
Piesa „Din toată inima pentru Team Romania” păstrează vibe-ul fresh şi ritmat cu care trupa Voltaj şi-a obişnuit fanii, iar videoclipul are ca protagonişti chiar sportivi ai Team Romania.
Voltaj va cânta live în premieră noua piesă şi va prezenta noul videoclip în primul sau concert din 2024, vineri seară, la Hard Rock Café Bucureşti, având ca invitaţi speciali pe sportivii din Team Romania, dar şi oficiali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
„Fiecare participare la o întrecere olimpică arată că olimpismul este mai mai mult decât o competiţie, este o stare de spirit, căci sportul uneşte şi educă oamenii în cel mai curat spirit al fair-play-ului. Suntem încântaţi de dorinta formaţiei Voltaj de a dedica echipei noastre olimpice o piesă atât de emoţionantă, cântată din toată inima, împreună cu sportivii noştri, care au răspuns cu entuziasm aceastei provocări. Acum, cu ajutorul Voltaj şi Romania for Gold, românii sunt îndemnaţi să fie aproape de echipa olimpică şi mai ales să-i susţină pe sportivii care ne vor reprezenta ţara la Jocurile Olimpice de la Paris, suntem #toţipentru 1, #toţi pentruTeamRomania.
- „Mai repede, mai sus, mai puternici împreună” este motto-ul olimpic, un îndemn pentru sportivi, dar şi pentru susţinători deopotrivă!”, a declarat Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
„Efortul uriaş, pasiunea şi determinarea cu care aceşti sportivi se antrenează şi luptă zi de zi pentru România ne-au inspirat să ne implicăm cu mare enuziasm în acest proiect. Am fost încântaţi şi, totodată, onoraţi de cum a fost primită propunerea de către Comitetul Olimpic, dar şi de campionii care au participat alături de noi la filmările videoclipului. Suntem convinşi că această melodie a intrat deja în playlistul sportivilor noştri, care ne-au mărturisit că îi motivează. Sperăm să-i inspire pe cât mai mulţi români, în special pe tineri să vină către sport şi, desigur, să susţină Team Romania din toată inima”, a declarat Călin Goia, solistul formatiei Voltaj.
Realizarea acestui proiect a fost posibilă cu susţinerea Edenia, partener al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, prin proiectul Romania for Gold, precizează COSR.