Vin ninsorile în toată țara! Elena Mateescu: ”Zile autentice de iarnă, chiar și în București!”

0
292
sursa foto: Unsplash

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat că iarna se instalează ușor, ușor, în România, astfel încât ninsorile își vor face apariția în majoritatea zonelor țării.

Majoritatea regiunilor țării vor fi cuprinse de ninsori, vremea se va răci treptat iar joi noaptea ar putea ninge în Capitală, spune Elena Mateescu, director general ANM.

”Cel puțin în această săptămână, vrermea se va apropia de normalul termic al perioadei din calendar și vorbim în special, mai ales astăzi, de valori mai ridicate în partea de vest, nord-vest a țării, acolo unde maximele vor atinge 9-10°C. De altfel, la această oră, pentru o bună parte din vest, nord-vest, înregistrăm 7-8°C, în timp ce în regiunile extracarpatice vorbim de valori doar în jurul a 5-6°C. O apropiată de normal.

De mâine, răcirea se va resimți și în partea de vest, nord-vest, maximele la scara întregii țări se vor situa între 0-6°C, cel mult 12°C în Capitală, iar de la mijlocul săptămânii consemnăm și precipitații, mai ales în partea de sud, sud-est, mixte, lapoviță și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare. Iată, așadar, că ultimele zile din cea mai rece lună a anului par a fi zile autentice de iarnă.

Dacă vorbim despre luna februarie, menționăm faptul că prima săptămână, așa cum arată actualizarea estimărilor în această dimineață, efectuate pentru intervalul 23 ianuarie-20 februarie, menține tendința pentru primele zile din februarie, cu valori de temperatură ușor peste norme”, spune aceasta.

Va ninge și în Capitală 

„Din punctul de vedere al cantităților de precipitații, vorbim de cantități deficitare în depresiunile extracarpatice, în timp ce în vest, nord-vest, cantitățile vor fi peste norme, iar această tendință privind semnalul unor valori de temperaturi în medie peste normal, pare a fi de interes și pentru săptămâna 6-13 februarie.

Este posibil ca și în Capitală să avem ninsori, începând de joi noaptea, când aria precipitațiilor se va extinde în bună parte din țară și vineri să vorbim, și în Capitală, de precipitații, la început sub formă de ploaie și lapoviță și treptat să se transforme în ninsoare”, a explicat Elena Mateescu în exclusivitate la Antena 3 CNN. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.