Vin primele facturi la Hidroelectrica, după 8 luni de întârziere. ”Pot fi greșeli, fiți atenți”, avertizează compania

0
198
Foto: Facebook / Hidroelectrica

Hidroelectrica a anunțat, marți, că vor fi emise facturile pentru luna august 2022. Furnizorul avertizează clienții că ar putea apărea greșeli pe facturi.

Hidroelectrica a anunțat că, săptămâna viitoare, vor fi emise primele facturi, după opt luni de întârziere.

”Apelăm la înțelegere din partea clienților noștri și îi încurajăm să ne semnaleze eventualele neconformități constatate pentru a le putea remedia”, au transmis reprezentanții companiei.

ANRE: ”Nu întâmplător sunt cele mai multe plângeri la adresa acestei companii”

Nagy Zoltan, vicepreședintele ANRE, a declarat că cele mai mari nereguli au fost descoperite la Hidroelectrica. Astfel, el recomandă clienților să fie atenți și să adreseze furnizorului imediat pentru orice nelămurire legată de factură, potrivit Antena3 CNN.

”Știm foarte bine că, în cursul anului trecut și chiar și anul acesta, noi am avut acțiuni de control și cele mai mari nereguli le-am costat tocmai la această companie. Nu întâmplător sunt cele mai multe plângeri la adresa acestei companii și departe de mine să fac anti-reclamă cuiva, dar este dovada că nu întotdeauna prețul indică calitatea serviciilor. Sunt nereguli grave la această companie, din păcate, pe care le-am constatat și cu ocazia controalelor. Am aplicat și amenzi.

(…) În mod normal, contractele care expiră pot fi prelungite cu acordul părților și majoritatea contractelor așa sunt încheiate.

Dacă părțile nu notifică la expirarea contractului intenția de a încheia relațiile contractuale sau îndeosebi din partea furnizorului, nu trimite o notificare de modificare a anumitor clauze contractuale, în speță prețul, pentru că asta se modifică cel mai des, atunci contractul se prelungește.

În momentul în care furnizorul vrea să modifice ceva, prețul, de exemplu, trebuie să modifice clientului cu 30 de zile înainte de expirarea contractului, ca acesta să aibă timp să reacționeze la această propunere de modificare. Dacă clientului nu-i convine această modificare și nu acceptă, atunci are timp să caute alt furnizor. Dacă nu răspunde la o asemenea modificare, înseamnă că acceptă modificarea și contractul se prelungește.

Dacă un client are orice nelămurire legată de factură, trebuie să se adreseze furnizorul imediat. Furnizorul este obligat să-i răspundă în 15 zile lucrătoare, perioadă în care se suspendă și obligația de plată a clientului”, a declarat la Antena 3 CNN Nagy Zoltan, vicepreședintele ANRE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.