Viorica Dancilă, președinte NOI, a declarat, la inaugurarea noului sediu din București, că ultimele luni au permis partidului să creioneze direcțiile de acțiune și răspunsurile la provocările pe care le are astăzi România. Cu privire la ridicarea MCV, fostul premier spune că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un instrument politic prin care se făceau presiuni asupra României.
”MCV-ul este un instrument aplicat doar României și Bulgariei, total nedrept, pentru că nu poți să împarți statele membre ale Uniunii Europene în state de mâna întâi și state de mâna a doua. Mecanismul de cooperare și verificare a avut la început șase recomandări. România a îndeplinit cele șase obiective, dar de fiecare dată s-a venit cu alte și alte lucruri pe care România trebuia să le pună în aplicare. Eu consider că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un instrument politic prin care se făceau presiuni asupra României atunci când erau anumite aspecte care nu conveneau Uniunii Europene.
Ca un bun român, ca un patriot, mă bucur că MCV va fi ridicat. Cred că era timpul să se facă acest lucru pentru că acest MCV era deja caduc și pentru că în această situație era un dublu instrument pentru România: unul legat de mecanismul de cooperare și verificare, iar alt instrument era cel prin care se condiționează fondurile europene de respectarea statului de drept. Deci eu cred că era timpul pentru ridicarea mecanismului de cooperare și verificare, probabil și situația geostrategică a impus acest lucru.
Mai vreau să fac precizarea că foarte multe state au legat mecanismul de cooperare și verificare de Schengen, un lucru total greșit. Am văzut chiar în ultima perioadă state care au spus că sunt probleme legate de corupție, legate de acest mecanism, dacă ne uităm în ceea ce prevedea tratatul vedem că Schengen nu este legat de mecanismul de cooperare și verificare și nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere că sunt state care sunt în spațiul Schengen și nu au avut acest mecanism”, a completat fostul premier Viorica Dăncilă.
În ultimele luni partidul Națiune Oameni Împreună (NOI) s-a dezvoltat și a ajuns în aproape toate județele României: ”Aceste șase luni de zile ne-au permis să creionăm direcțiile de acțiune și răspunsurile la provocările pe care le are astăzi România”, a explicat președintele NOI.
”Au fost șase luni de muncă intensă. Pe 12 aprilie a avut loc Congresul NOI. Am pornit noua conducere cu foarte multă speranță, cu foarte multă încredere în noi și încredere în români că vom schimba modul de a face politică în România.
În 6 luni de zile activitatea noastră a fost foarte intensă. Am mers în aproape toate județele, avem organizații în aproape toate județele din România. Au venit foarte mulți oameni care au înțeles că a sta deoparte, a nu face politică, nu este un lucru bun în situația actuală având în vedere că politicul conduce economicul.
Aceste șase luni de zile ne-au permis să creionăm direcțiile de acțiune și răspunsurile la provocările pe care le are astăzi România. Vedem că mergem într-o direcție greșită, vedem că nu avem soluții, vedem că oamenii o duc din ce în ce mai greu și acest lucru ne obligă pe noi cei din partidul Națiune Oameni Împreună (NOI) să venim cu soluții concrete pe care românii le așteaptă și care nu numai să dea speranță, dar care să se și plieze pe realitatea din România și care să aducă un nivel de trai mai bun românilor și o situație economică mult mai bună decât cea actuală”, a precizat Dancilă.