Deputatul Vlad Popescu Piedone și-a depus astăzi candidatura la Primăria Sectorului 5: ”E o vorbă din bătrâni care spune că ploaia este un semn de bun augur.”, transmite acesta pe Facebook. El arată că este primul candidat care își depune candidatura pentru Sectorul 5!
- ”Sunt pregătit să muncesc și să fiu alături de toți locuitorii, pentru că voi, oamenii, meritați un sector modern, curat și sigur!”, precizează acesta. Vlad Popescu Piedone a depus 11.000 de semnături pentru candidatura la Sectorul 5.
”Ploaia este un semn de bun augur”
”E o vorbă din bătrâni care spune că ploaia este un semn de bun augur. Că aduce noroc, belșug și vitalitate. Mi-am depus astăzi candidatura la Primăria Sectorului 5, într-o zi ploioasă, cu speranța că proiectele începute vor continua. Că sectorul nostru va beneficia de alte noi proiecte, care să-l dezvolte și să-l modernizeze! Am convingerea că împreună vom reuși să construim un viitor frumos pentru comunitate!
Vă mulțumesc pentru încredere, vă mulțumesc pentru sprijin!
- Sunt primul candidat care își depune candidatura pentru Sectorul 5! Sunt pregătit să muncesc și să fiu alături de toți locuitorii, pentru că voi, oamenii, meritați un sector modern, curat și sigur!
Așa să ne ajute Dumnezeu! Cu respect, Vlad Popescu Piedone”, scrie deputatul pe Facebook.