Vlad Voiculescu anunță pentru marți peste 6.000 de cazuri noi de Covid: Ar trebui să cerem ajutorul țărilor europene. Măcar copiii să îi salvăm

0
623
vlad voiculescu

Vlad Voiculescu susține într-un mesaj postat pe Facebook că, marți, România va depăși 6.000 de cazuri noi de COVID. Fostul ministru al Sănătății le propune autorităților să ceară ajutorul țărilor europene, pentru ca „măcar copiii să îi salvăm”.

Vlad Voiculescu a comparat situaţia epidemiologică de acum cu cea din martie – aprilie când el și Andreea Moldovan erau la ministerul Sănătății.

”Vă mai amintiți vria din Martie-Aprilie când Dr. Andreea Moldovan și cu mine eram la Ministerul Sănătății și încercam să gestionăm dezastrul?

Situația părea gravă, nu-i așa? Chiar era.

Ne uitam atunci cu toții la doi indicatori atunci:
1. incidența
2. numărul și gradul de ocupare al paturilor ATI
Haideți să vedem cum stăteau lucrurile atunci și cum stau acum:

𝐌𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞-𝐀𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞:
1. maximum a fost de peste 6.000 de cazuri / zi;
2. 1400-1600 paturi ATI pentru pacienții Covid19, aproape toate ocupate.

𝐀𝐒𝐓𝐀̆𝐙𝐈:

1. Nu mai departe de mâine vom depăși deja 6.000 de cazuri / zi
2. Conform datelor oficiale, la nivel național avem doar 1087 de paturi de ATI; În toată România mai erau astăzi doar 19 paturi libere; în București niciunul.

Și totuși, ce am văzut peste weekend la televizor au fost imagini cu Superman Cîțu la Vama Veche. Bravo!

Targetul de 1.600 paturi repetat papagalicește pare că a fost complet uitat chiar de către autorul acestuia acum când nu mai are niciun interes să arunce vina pe MS.

După ce am auzit de sute de ori că “avem o campanie de vaccinare de succes”, astăzi suntem pe locul 1 în Europa și pe locul 10 în lume la numărul de decese zilnice.

Din fericire – și asta este singura veste bună in acest context – celelalte țări europene vor trece mult mai ușor prin acest val decât noi – o să le putem cere ajutorul, ceea ce premierul, dr. Arafat și ministrul Cseke ar trebui să facă imediat. Măcar copiii să-i salvăm!”, a scris Voiculescu pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.