Vlad Voiculescu la DNA: „Dosarul în sine este o ‘premieră europeană’: un malpraxis vecin cu nebunia”

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a transmis un mesaj astăzi înainte de a se prezenta înaintea procurorilor DNA. Acesta a fost doar câteva luni în funcție înainte de a începe achiziția vaccinurilor și a declarat anterior audierilor că nu a semnat nici un act.
Toate achizițiile au fost realizate prin aprobarea de tranzacții de către Florin Cîțu prin semnătura primului ministru.
„Tot ce am reușit în ultimii 10 ani a fost prin încrederea oamenilor. Prin încrederea voastră.
Nu am dus niciodată în ultimii 7 ani lipsă de atacuri, care mai de care mai abramburistice. S-au făcut ieri însă două săptămâni de când acuzațiile la adresa mea au întrecut orice formă a ridicolului, fiind lansate de data asta tocmai de un procuror al unei instituții respectabile: DNA.
Voi merge astăzi la 10:00 la DNA pentru a auzi pentru prima dată cum se justifică deformarea realității și lansarea unor acuzații defăimătoare (pe surse) de către o instituție a statului român.
Dincolo de acuzațiile absurde care mi se aduc mie, afectându-mi familia, munca, timpul (într-un fel pe care nu îl doresc niciunui om cinstit doar pentru că și-a asumat o funcție publică și a deranjat), dosarul în sine este o “premieră europeană”: un malpraxis vecin cu nebunia.
  • Acuzația este contractarea unei cantități prea mare de vaccinuri.
Vaccinurile au salvat vieți și datorită unui mecanism european, Romania a fost printre țările care s-au bucurat de posibilitatea de a avea vaccin la timp și suficient. Mult înaintea a miliarde de oameni din lumea asta mare.
  • Ceea ce spun nu e un aruncat al responsabilității, ci adevărul faptic: ca ministru al Sănătății nu am avut un cuvânt de spus în privința vaccinării și am spus asta și atunci. In 3 luni am făcut alături de echipa mea tot ce am putut mai mult și mai bine – m-am luptat pentru acces egal al românilor la vaccinuri, am deschis spitale pentru bolnavii cronici, am găsit o soluție pentru înmormântări decente, am conceput PNRR pe sănătate și altele. Cine a luat acele decizii legate de achiziția vaccinurilor? Aceiași pe care îi vedeați la televizor în fiecare zi a anului 2021 vorbind despre vaccinare. Acum toți și-au înghițit limbile. Am arătat în interviul dat Hotnews (în comment) clar cine și cum a decis.
  • Dincolo de persoanele cărora li se repartizează acum vina, “vina” în sine este de ordinul ridicolului. Fără să existe absolut niciun indiciu sau măcar vreo suspiciune de corupție, acuzația este că cineva din România ar fi cumpărat (nu știm de ce) prea multe vaccinuri. În fapt, oricât de antipatic mi-ar fi mie domnul Cîțu – cel care lua deciziile, la inițiativa domnului Gheorghiță și în acord cu domnul Iohannis – România a făcut atunci ceea ce a făcut cam fiecare țară europeană! România a cumpărat de altfel pentru anul 2021 mai puține doze raportat la populație decât toate țările mari din UE (cu excepția Poloniei). România a cumpărat, raportat la populație, un număr mai mic de vaccinuri decât media UE!
Și atunci, despre ce poate fi acest dosar dacă nici corupție nu avem, nici un comportament aberant al României?
Sper să aflu astăzi un răspuns.
  • PS Se spune că viața îți este mai simplă dacă nu vorbești despre dosar și dacă nu îl superi pe procuror, ținând capul în pământ și lucrând în liniște cu avocații (pe care trebuie să îi plătești singur) ca să demontezi în 6-12-18-36-48 luni acuzațiile din dosar. Adevărul este că nu îmi pot nici permite luxul acesta și nici în fire nu îmi stă. M-am luptat peste tot unde am avut un cuvânt de spus cu corupții, de câteva ori cu rezultate concrete. Nu am căutat niciodată funcții de dragul funcțiilor ci doar acolo unde am crezut că pot face un bine mai mare. Am acționat mereu cu bună credință și am făcut alături de mulți oameni faini cât de mult bine am putut. Nu o să permit nimănui să mă sau să ne calce în picioare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati