Fostul ministru USR PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu susţine că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost „alocate*” de DSP Bucureşti, adică nu au apărut în cifrele oficiale, ceea ce a dus la temperarea creşterii fulminante a numărului de cazuri ”în mod miraculos” după ziua de luni, ”chiar înainte de Congresul PNL”.
”Creşterea fulminantă a numărului de cazuri s-a temperat în mod miraculos după ziua de luni, chiar înainte de congresul PNL. Aflu astăzi că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost „alocate*” de DSP Bucureşti, adică nu au apărut în cifrele oficiale. Incidenţa ar fi fost altfel semnificativ mai mare. Aveţi grijă de voi!”, a scris Vlad Voiculescu duminică, pe Facebook.
El precizează că ”nealocat” echivalează cu ”dispărut din orice statistică oficială”.