Voiculescu, prima ieșire după tragedia de la Spitalul Victor Babeș: L-am sunat aseară pe Nicușor Dan, dar nu mi-a răspuns. Dacă premierul m-ar fi invitat aseară la conferința de presă, aș fi mers

0
147

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a oferit, marți, primele sale explicații după ce trei pacienţi au murit, luni seară, după o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

Ministrul a precizat ce a făcut imediat după ce a aflat de incident, dar și ce s-a întâmplat marți, după declanșarea anchetei.

„Știm deja că sistemul sanitar este suprasolicitat, oamenii sunt obosiți, medicii sunt la limită, dar nu justifică o tragedie.

Am solicitat avizul de funcționare a unității mobile. DSP a eliberat pe 9 aprilie avizul de funcționare pe durata stării de alertă. Din punctul de vedere al DSP, unitatea mobilă de ATI respectă normele de igienă şi sănătate publică. Am solicitat să mi se prezinte toate avizele acestor unități mobile”, a spus ministrul referitor la TIR-ul de la Spitalul Victor Babeș.

Prima prioritate: Să se sune la Poliţie

Despre incidentul de ieri de la Babeş, Vlad Voiculescu a explicat că a aflat în jurul orei 18:00, scrie spotmedia.ro.

„Am aflat de tragedie după ora 18:00. Prioritatea a fost să găsim locuri pentru ceialalti pacienți. Am întrebat dacă Poliția a fost anunțată și dacă familiile pacientilor au fost anunțate. Cu domnul doctor Arafat am vorbit imediat după ora 18”, a spus Vlad Voiculescu.

”Esențial este să ajuți, a doua prioritate este să anunți organele, familiile și apoi poți să anunți presă”

Ministrului i s-a reproșat că nu a fost anunțată presa, iar el a explicat din nou protocolul.

„Am aflat de la dna Monica Althamer care are în subordine serviciul de urgență. Am mers la spital, ne-am interesat dacă putem ajuta, am întrebat dacă Poliția și familiile au fost anunțate. De ce nu am anunțat presa? Esențial este să ajuți, a doua prioritate este să anunți organele, familiile și apoi poți să anunți presă”, a continuat ministrul.

L-a sunat pe Nicușor Dan, nu a răspuns

Voiculescu a mai spus că în drum spre spital l-a sunat pe primarul Nicușor Dan și că acesta nu a răspuns. „Dar nu e ceva ce primarul putea să facă în momentul acela”, a punctat ministrul.

Întrebat de ce nu a ieșit în conferință de presă alături de premierul Florin Cițu și Raed Arafat (luni, la ora 23:00), ministrul spune că nu a fost invitat de șeful Guvernului. Asta pentru că Raed Arafat este cel care e direct implicat în operarea unității mobile și era cel care putea să ofere toate detaliile tehnice.

„Dacă m-ar fi invitat, aș fi mers. Dar înteleg motivele pentru care l-a invitat”, a spus Voiculescu.

El a precizat că ministerul colaborează cu DSU.

„În practică, nu există nimic de discutat apropo de ce s-a întâmplat. Am aflat, am vorbit imediat cu domnul Arătat, am vorbit cu premierul, am încercat să contactez primarul. Dincolo de asta, un grup de lucru nu putea să facă ieri nimic mai mult față de ce s-a făcut”, a subliniat Voiculescu.

„Am indicații că defecțiunea e dinăuntrul TIR-ului”

Ministrul Sănătății a fost întrebat despre cauza incidentului, răspunzând că ancheta va arăta dacă a fost o problemă tehnică sau o greșeală umană.

„Am indicații că defecțiunea e dinăuntrul TIR-ului, dar investigația va arăta cauza. (…) Toate ventilatoarele s-au oprit. Din explicatiile de la Arafat, a fost o problemă ce ține de presiunea oxigenului. Asta ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.