Cei mai mulţi români stabiliţi în afara ţării revin acasă în perioada 15 – 31 decembrie, când sunt programate 79% dintre zborurile diasporei, potrivit datelor agenţiei de turism online Vola.ro. În perioada sărbătorilor, preţul mediu/bilet de avion către România este de 211 euro. Cei mai mulţi oameni se întorc din ţările în care se află comunităţi numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Spania, informează agenția de presă News.ro.
”De Sărbători, toate drumurile duc acasă, în România, lângă cei dragi. Cei mai mulţi români care locuiesc acum în străinătate şi-au rezervat zborurile către ţară, unde vor reveni în a doua parte a lunii decembrie, la timp pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familie. Potrivit datelor Vola.ro, cei mai mulţi români revin acasă în perioada 15 – 31 decembrie, când sunt programate 79% dintre zborurile diasporei. În ceea ce priveşte aeroporturile pe care aterizează aceştia, clasamentul poziţionează Otopeniul pe primul loc, care va gestiona 67% dintre zborurile românilor care se întorc în ţară, fiind urmat de aeroporturile din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Suceava, Bacău. În fiecare an, diaspora se întoarce acasă de sărbători, astfel că aglomeraţia din aeroporturi creşte semnificativ în luna decembrie. Cei mai mulţi oameni se întorc din ţările în care se află comunităţi numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Spania. Pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, cele mai multe zboruri ale diasporei vor fi din Bruxelles, Londra, Paris, Milano şi Madrid”, arată agenţia de turism online.
De altfel, românii plecaţi în străinătate se întorc în ţară preponderent din oraşele Bruxelles, Paris, Londra, Dublin, Milano, Roma, Dortmund, Madrid, Bologna şi Frankfurt. În topul ţărilor cu cele mai multe rezervări cu destinaţia România se numără Italia, cu 22.4% din numărul total al rezervărilor, Germania, cu 13.7% din rezervări, Marea Britanie, cu 13% din rezervări, Belgia, cu 12.2% din rezervări, procentele mai mici fiind distribuite între Franţa, Irlanda, Spania, Danemarca, Elveţia şi Austria.
Preţurile biletelor spre România variază în funcţie de aeroportul pe care se aterizează. În perioada sărbătorilor (15 decembrie – 2 ianuarie), un bilet de avion către Sibiu costă, în medie, 300 de euro. Urmează Suceava, cu 230 de euro, Bacăul, cu 218 euro, Iaşiul, cu 217 euro, Bucureştiul, cu 214 euro, Timişoara, cu 202 euro, şi Cluj, cu 200 de euro. În topul destinaţiilor accesibile din România, cu un preţ mediu de sub 200 de euro/bilet de avion, se află: Satu Mare, Craiova, Târgu Mureş, Oradea, Baia Mare şi Constanţa. Astfel, rezultă un preţ mediu/bilet de avion către România de 211 euro.
Există şi câteva recorduri de sezon la acest capitol: cel mai ieftin bilet spre România între 15 decembrie şi 2 ianuarie a costat numai 51 de euro, pe ruta Roma – Suceava. La polul opus, cel mai scump bilet a fost 2.142 de euro pentru un zbor Vancouver – Bucureşti.
Românii şi-au rezervat din timp zborurile către casă în perioada sărbătorilor, având în vedere faptul că este cunoscută aglomeraţia tipică lunii decembrie. În plus, cei mai mulţi au vrut să profite de preţuri mai mici, achiziţionate în avans, astfel că 68% dintre rezervări au fost făcute cu 31-90 de zile înainte de data zborului. 17% dintre români au rezervat cu mai puţin de 30 de zile înaintea, pe când doar 15% dintre ei au fost siguri că vor putea călători şi că vor fi acasă de sărbători, luând biletele cu peste 90 de zile înainte.
Crăciunul îi va prinde acasă pe românii din diaspora. Potrivit datelor Vola.ro, durata medie de şedere a acestora în ţară este de 9 zile, un sejur prelungit pentru petrecerea sărbătorilor alături de cei dragi.
În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 milioane euro.