Vola.ro: Luna martie 2022 a reprezentat revenirea la nivelul pre-pandemic

Agenţia de turism online Vola.ro anunţă că luna martie 2022 a reprezentat pentru agenţia online de turism, revenirea la nivelul pre-pandemic, fiind înregistrată chiar o creştere timidă a numărului de bilete de avion vândute comparativ cu martie 2019.

Compania aniversează 15 ani de activitate în industrie. În 2007 compania vindea circa 50 de bilete de avion pe zi. Astăzi sunt raportate, în medie, circa 1.750 de bilete pe zi, ceea ce s-ar traduce în vânzări de peste 35 ori mai mari în prezent, comparativ cu primul an de activitate, scrie news.ro.

Luna martie 2022 a reprezentat revenirea la nivelul pre-pandemic

”În ciuda conflictului din Ucraina, a crizei COVID-19 şi a diverselor scumpiri care se resimt în buzunarele românilor, turismul se află din nou pe o pantă ascendentă. Conform Eurostat, numărul de zboruri comerciale efectuate în UE în martie 2022 a crescut cu 156% comparativ cu martie 2021, ceea ce ne aduce tot mai aproape de nivelul pre-pandemic, mai exact la 73% din numărul de zboruri din martie 2019. De asemenea, 3 din 4 europeni intenţionează să călătorească în următoarele 3 luni”, anunţă compania.

Conform specialiştilor Vola.ro, luna martie 2022 a reprezentat pentru agenţia online de turism, revenirea la nivelul pre-pandemic, fiind înregistrată chiar o creştere timidă a numărului de bilete de avion vândute comparativ cu martie 2019.

Agenţia online de turism vinde, în medie, circa 1.750 de bilete pe zi

”Dacă în 2007 Vola.ro vindea circa 50 de bilete de avion pe zi, astăzi sunt raportate, în medie, circa 1.750 de bilete pe zi, ceea ce s-ar traduce în vânzări de peste 35 ori mai mari în prezent, comparativ cu primul an de activitate.

Clienţii Vola.ro au zburat spre peste 9.300 de destinaţii din toată lumea, cele mai solicitate zboruri rămânând, însă, cele către marile capitale europene, Londra, Madrid şi Roma”, arată compania.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati