Voluntari: O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de o mașină a Ambasadei SUA

0
365
politia
sursa foto: Facebook -Politia Romana

O femeie de 42 de ani a fost lovită de o maşină, marţi, pe bulevardul Pipera din Voluntari, pe trecerea de pietoni, autoturismul aparţinând, potrivit unor surse judiciare, Ambasadei SUA la Bucureşti, scrie agenția de presă Agerpres.

„La data de 25 ianuarie, în jurul orei 16,20, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Pipera din Voluntari, soldat cu rănirea unui pieton. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari şi ai Serviciului Rutier Ilfov, pentru efectuarea cercetărilor”, informează IPJ Ilfov.

La locul producerii accidentului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima, respectiv o femeie, în vârstă de 42 de ani, la un spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, o femeie de 32 de ani, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

„În prezent, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.