Voluntarii Fundaţiei “Din suflet, pentru suflet” au acţionat în cartierul Giuleşti Sârbi unde fusese semnalat un focat de infecţie.
- „Aşa cum am promis in urma cu câteva zile, am reușit să facem parțial curat in gospodăria familiei nevoiașe din cartierul Giulesti Sârbi!
Vom reveni săptămâna viitoare pentru a finaliza acțiunea și a demara campania umanitară de strângere de fonduri pentru construirea unui loc in care să trăiască civilizat. Atunci când autoritățile statului nu-și fac datoria față de cazurile sociale, noi…voluntarii, răspundem prompt solicitărilor venite din partea acestora și acționăm in consecință”, a anunţat preşedintele Fundaţiei, Ştefan Florescu, pe Facebook.
El a arătat că “Primăria Sectorului 6 și Direcția Generală de Asistentă Socială din cadrul acesteia rămân doar martorii neputinței cazurilor sociale și continuă sa risipească banul public pe lucrări din care “sifonează” Bugetul Local al Sectorului 6, strict in dezinteresul comunității locale, ai plătitorilor de taxe și impozite”.
“Imaginile următoare nu mai au nevoie de niciun comentariu…”, a adăugat Florescu.
Așa cum am promis in urma cu câteva zile, am reușit să facem parțial curat in gospodăria familiei nevoiașe din cartierul Giulesti Sârbi!Vom reveni săptămâna viitoare pentru a finaliza acțiunea și a demara campania umanitară de strângere de fonduri pentru construirea unui loc in care să trăiască civilizat.Atunci când autoritățile statului nu-și fac datoria față de cazurile sociale, noi…voluntarii, răspundem prompt solicitărilor venite din partea acestora și acționăm in consecință.Primăria Sectorului 6 și Direcția Generală de Asistentă Socială din cadrul acesteia rămân doar martorii neputinței cazurilor sociale și continuă sa risipească banul public pe lucrări din care “sifonează” Bugetul Local al Sectorului 6, strict in dezinteresul comunității locale, ai plătitorilor de taxe și impozite!Imaginile următoare nu mai au nevoie de niciun comentariu…#pmpsector6bucuresti #campanieumanitara
Publicată de Stefan Florescu pe Sâmbătă, 9 mai 2020