Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre posibilitatea introducerii unei taxe pentru centrala de apartament.
El a explicat că nimic nu este sigur momentan, întrucât totul depinde de Comisia Europeană și de un pachet de directive în care se pune această problemă.
Pachetul legislativ nu este gata momentan, aprobarea sa fiind prevăzută abia în 2024.
”Nu am spus că centrala va fi taxată. Comisia Europeană a finalizat un pachet de directive și în una din ele se pune problema taxării emisiilor de CO2.
Când va fi aprobat acest pachet legislativ, care va mai dura, va urma un termen de implementare. Vorbim probabil de 2024.
De aici poate rezulta indirect o taxă, în funcție de combustibilul pe care îl folosesc. Trebuie să vedem mai întâi cum ajunge acest pachet în final, în urma discuțiilor cu statele membre. Nu cred că vorbim de o iminentă taxare a centralelor sau a combustibililor în perioada următoare”, a precizat ministrul Energiei, la Realitatea Plus.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, spunea într-un interviu din luna mai că, în cinci ani, autoritățile de la Bruxelles vor emite o directivă pentru taxarea centralelor de gaz folosite la încălzire.
„Am curaj să fac un pariu. În cinci ani vom avea la Bruxelles o directivă europeană care va impune taxă pe centralele de gaz folosite la încălzire și să vedem atunci cum explicăm populației pe care o îndemnăm acum să se conecteze la gaz că va trebui să le punem taxă pe centrale. Așa cum sunt taxați cei de la Complexul Energetic Oltenia și trebuie să plătească 50-60 dolari pe tona de CO2, așa se va ajunge și la centralele de apartament”,a afirmat Răzvan Nicoleascu, într-un interviu acordat HotNews.