Vor putea elevii să participe la festivitatea de absolvire și la banchet? Ce spune Alin Stoica

Mai sunt doar șase zile până la a doua etapă a relaxării, programată începând cu 1 iunie, iar prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat care sunt măsurile care vor fi relaxate în mai puțin de o săptămână.

Întrebat dacă elevii vor putea participa la festivitățile de absolvire, prefectul Capitalei a spus că acestea se vor desfășura cu siguranță, însă condițiile de organizare vor fi stabilite după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Vor putea elevii să participe la festivitatea de absolvire și la banchet?

”La festivitățile de absolvire, probabil că da, vor putea participa, însă vom avea o claritate mai mare după ce Comitetul Național pentru Situații de urgență va decide care vor fi condițiile în care se vor desfășura diferite activități de la 1 iunie.

Festivitate de absolvire și banchet cu un anumit număr de participanți

Cu siguranță vor exista aceste festivități, e un moment important. Condițiile efective le vom afla după ședința de mâine. O să fie o festivitate de absolvire organizată în așa fel încât să participe toți elevii, dar organizată în așa fel încât să nu se depășească un anumit număr.

Din informațiile pe care le-am avut de la ultimul Comitet pentru Situații de Urgență, vor fi permise mici petreceri, cu un număr limitat de oameni, și în spații închise și în spații deschise, după 1 iunie. Vom vedea dacă se va menține această propunere.

Ne așteptăm, în urma ședinței de ieri, pe care am avut-o cu prim ministrul și cu ministrul de Interne, la măsuri ceva mai relaxate de la 1 iunie. Vom vedea dacă se va menține această propunere și după ziua miercuri și dacă va fi inclusă în hotărârea de Guvern care să și permită organizarea acestor petreceri.

Numărul prevăzut este posibil să acopere o clasă. Cu siguranță fiecare clasă da, dar petreceri la care să participe tot anul, nu știu dacă vor putea fi permise”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, potrivit antena3.ro.

Măsurile care intră în vigoare de la 1 iunie:

– restaurantele se redeschid la capacitate de 50%

– barurile, cafenelele, cluburile, se redeschid la capacitate de 50% doar pentru persoanele vaccinate

– nunțile vor fi permise în exterior la capacitatea de 70% din locuri și la 50% în interior

– nunțile vor putea fi organizate fără restricții dacă toate persoanele sunt vaccinate

– sălile de sport, deschise fără restricții pentru persoanele vaccinate

– meciurile cu spectatori, la capacitate de 25% pentru persoanele vaccinate

Mi-aș dori să văd cât mai multe facilități pentru persoanele vaccinate

”Cred că este de bun augur să se deschidă toate aceste activități pentru persoanele vaccinate, în așa fel încât să promovăm și campania de vaccinare. Eu mi-aș dori să văd cât mai multe facilități pentru persoanele vaccinate. În această perioadă nu mai există o problemă de accesibilitate pentru vaccinare, vaccinarea este deja accesibilă tuturor persoanelor fără niciun fel de programare”, a mai spus Alin Stoica.

Printre restricțiile care nu vor fi eliminate putem vorbi despre masca de protecție care va fi obligatorie în continuare la locul de muncă

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati