Voucherele de vacanță vor fi acordate și angajaților din domeniul privat, iar valoarea acestora poate fi de șase ori salariul minim pe economie, a anunțat ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Angajatorii nu vor plăti contribuții la stat pentru suma dedusă.
”Am început în decembrie cu Ordonanța pentru vouchere (n.r. de vacanță). Toți salariații din domeniul public pot beneficia de tichete de vacanță în valoare de 1450 lei. Mai mult, orice salariat din sectorul privat, dacă patronul dorește, poate beneficia de tichet de vacanță, dar nu e limitat la o sumă, la 1450 lei, ci suma poate merge până la de șase ori salariul minim pe economie, cu niște beneficii pentru patron, în sensul că toată suma o poate deduce, o poate pune pe cheltuieli, iar pentru respectiva sumă nu plătește contribuții” a spus ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, notează antena3.ro.
Potrivit ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, ţinta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă şi creșterea productivității beneficiarilor, cât şi stimularea dezvoltării turismului intern, corelată cu asigurarea unui mediu concurențial sănătos.
Actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanța pe anul 2022 acei operatori economici care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Toate unitățile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura până la data de 1 aprilie 2022.