Vrei să fii observator independent la alegerile prezidențiale din luna mai? Au început înscrierile!

Coaliția Vot Corect lansează, marți, campania de înscrieri pentru observatori independenți la alegerile prezidențiale din luna mai 2025, care se va derula în țară și străinătate până pe 24 aprilie pentru primul tur de scrutin și 11 mai pentru al doilea tur.

Potrivit unui comunicat al Expert Forum transmis, marți, AGERPRES, persoanele care doresc să se înscrie ca observator nu trebuie să fie implicate activ în campania electorală a unui partid sau candidat în aceste alegeri.

‘Toți observatorii trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului și principiile democratice. Activitatea de observator este incompatibilă cu cea de candidat (chiar și independent), delegat din partea unui partid politic, de operator de calculator sau de membru al unui birou electoral’, se arată în comunicat.

Coaliția Vot Corect precizează că observatorul este un cetățean cu drept de vot, voluntar, care nu face parte din niciun partid politic și are ca rol să urmărească corectitudinea procesului electoral în secțiile de votare, fără a interveni direct în desfășurarea operațiunilor electorale.

Coaliția este formată din: Expert Forum (București), Asociația Civică (Iași), Asociația Rădăuțiul Civic (Rădăuți), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj-Napoca), Centrul pentru Resurse Civice (Constanța) și Observatorul Electoral.

Expert Forum precizează că înscrierea ca observator se face exclusiv online, prin platforma observatori.votcorect.ro. Cei interesați vor completa un formular în care vor furniza datele necesare acreditării. Echipa Vot Corect va verifica fiecare profil în parte înainte de a acorda acreditarea.

Activitatea nu este remunerată, ci se bazează pe voluntariat, Coaliția Vot Corect oferind training pe baza unui Manual al Observatorului și prin asistență electorală asigurată inclusiv prin intermediul unui call center, care va funcționa pe toată durata zilelor alegerilor.

Fiecare observator va completa fișe de observare prin intermediul aplicației Vote Monitor, prin care colectăm date legate de zilele alegerilor, dar și alerte legate de posibile nereguli.

La alegerile din 2024, partenerii din coaliția Vot Corect au acreditat aproape câte 800 de observatori în țară și în străinătate pentru fiecare scrutin. Aceștia au monitorizat deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea voturilor și raportarea rezultatelor, parțial renumărarea voturilor, asigurându-se că toate aceste etape respectă legea și standardele electorale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati