Vremea se va menţine călduroasă în Bucureşti, până vineri dimineaţa, iar maximele termice vor atinge valori de 33 de grade Celsius, relevă prognoza de specialitate publicată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 4 septembrie, ora 10:00 – 5 septembrie, ora 9:00, în Capitală, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat, arată Agerpres.
Cerul va fi variabil şi vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35 – 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 32 – 33 de grade, în timp ce minima va ajunge la 16 – 18 grade.
Potrivit sursei citate, în perioada 5 septembrie, ora 9:00 – 6 septembrie, ora 9:00, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru luna din calendar. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi oscila între 30 şi 32 de grade, în timp ce minima nu ve depăşi 17 grade.