Vremea va fi în continuare călduroasă la Bucureşti, caniculară în orele amiezelor, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, potrivit prognozei publicate vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cerul, mai mult senin, va avea înnorări temporar accentuate în după-amiezele zilelor de sâmbătă şi duminică, când va creşte semnificativ probabilitatea pentru averse, ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit Medifax.ro.
Temperaturile maxime în aceste zile vor fi de 35 – 36 de grade Celsius, iar cele minime de 19 – 21 de grade.