Vreme caniculară în România. Se activează celula de criză pentru caniculă şi secetă/ Lista recomandărilor

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat un set de măsuri pentru perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii. Astfel, a fost decisă adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber şi, de asemenea, amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.

El a avertizat că pentru următoarele zile au fost emise un cod galben şi un cod portocaliu pentru caniculă în mai multe judeţe din vestul şi sudul ţării și că există riscul izbucnirii unor incendii de pădure.

S-a hotărât, în continuare, convocarea de îndată în şedinţă extraordinară a Comitetelor judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pentru analizarea situaţiei operative şi dispunerii măsurilor necesare la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Şi aici ne referim clar la zonele care se vor afla sub incidenţa codului galben şi a codului portocaliu”, a adăugat el.

Prin hotărârea CNSU a fost aprobat un set de măsuri generale aplicabile în perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii sau autorităţi publice centrale sau locale:

  • adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber;
  • amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
  • informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interdicţia utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată;
  • monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
  • desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;
  • identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile;
  • asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.

Totodată, CNSU a stabilit şi un set de recomandări adresate populaţiei:

  • evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
  • evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11,00-18,00;
  • asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare adaptate sezonului compusă în special din apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduţe, fructe, legume sau iaurturi;
  • adaptarea vestimentaţiei prin purtarea unor haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • evitarea consumului de alimente cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală, precum şi a băuturilor alcoolice şi a celor care conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati