Vremea va fi închisă, rece și va ploua în București, pe parcursul următoarelor zile, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată duminică, scrie Agerpres.
Astfel, în intervalul 5 octombrie, ora 21:00 – 6 octombrie, ora 10:00, în Capitală, cerul va avea înnorări și vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura minimă va fi de 7 – 9 grade.
Potrivit sursei citate, în perioada 6 octombrie, ora 10:00 – 7 octombrie, ora 10:00, vremea va fi în general închisă și se va răci, temporar va ploua, moderat cantitativ în timpul nopții (10 – 15 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă, mai scăzută decât în intervalul anterior, va fi de 15 – 17 grade, în timp ce minima va oscila între 8 și 10 grade.
De asemenea, în intervalul 7 octombrie, ora 10:00 – 8 octombrie, ora 10:00, vremea va continua să fie închisă și deosebit de rece. Va ploua, mai important cantitativ seara și noaptea. Vântul va avea intensificări temporare și va amplifica senzația de frig. Maxima, mai scăzută decât în ziua precedentă, va fi de 12 – 14 grade, iar minima de 8 – 10 grade.
Totodată, de miercuri dimineața, până joi, 9 octombrie, la ora 10:00, vremea va fi închisă și rece, temporar va mai ploua, în special pe parcursul zilei, când și vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă va ajunge la 16 grade, minima la 10 grade.
ANM a emis, duminică, o informare de ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.700 de metri, intensificări ale vântului și vreme rece, valabilă în întreaga țară până joi seara.


