Vremea continua să fie frumoasă; Când vine cu adevărat iarna

Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele normale şi în perioada următoare şi chiar luna noiembrie este posibil se încheie cu temperaturi ușor peste normal și chiar primele zile ale lunii decembrie arate la fel.

O iarnă în adevăratul sens al cuvântului vom avea, ca și în anii trecuți, din ianuarie încolo„, a declarat, la Realitatea Plus, înemisiuneaSăptămâna de vreme„, Florinela Georgescu, director Meteorologie Operaţională ANM.

Dinspre centrele care fac estimări sezoniere, o imagine, la nivelul Europei, pentru iarna care urmează, ar arăta, pentru partea central-sudică, influența Mării Mediterane, în sensul par a fi mai multe precipitații și temperaturi mai blânde, un regim termic mai blând, dar și posibilitatea extinderii dinspre Câmpia Rusă a maselor de aer mai rece spre partea de S-E a Europei. Iar noi suntem fix între ele. Când am văzut această prognoză, am zis ca e undeva pe medie. Așa arată o iarnă normală în România„, a explicat Florinela Georgescu.

Totuşi, pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie, temperaturile vor atinge normalul perioadei.

Normalul temperaturilor va însemna ca noaptea avem și temperaturi negative, în luna decembrie apară și temperaturi sub -10 grade, apar și primele episoare de ger, și categoric în zonele montane, la orice episod de răcire a vremii, trebuie ne așteptăm ca precipitațiile fie și sub formă de lapoviță și ninsoare„, a mai spus directorul Meteorologie Operaţională ANM, Florinela Georgescu.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati