Vremea în Capitală. Cer noros şi averse torenţiale în Bucureşti

Capitala se va afla, până sâmbătă dimineaţa, sub o avertizare Cod galben de vreme instabilă, caracterizată de înnorări accentuate şi averse cu caracter torenţial, informează vineri Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform prognozei de specialitate, vremea se va răci faţă de intervalul anterior, iar pe parcursul zilei de vineri vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit prognozei speciale pentru București.

Cantităţile de apă vor fi de 4 – 6 l/mp, cu probabilitatea ca în unele cartiere să fie şi de 15 – 20 l/mp.

Noaptea, cerul va deveni variabil, iar temperatura maximă va fi de 29 – 31 de grade, în timp ce minima va oscila între 16 şi 19 grade.

ANM a emis, vineri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează, treptat, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, zone din 16 judeţe şi Capitala.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati