NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Vremea se încălzește săptămâna viitoare. 24 de grade miercuri, apoi revin ploile. Cum va fi vremea în România

A nins pe Transfăgărășan și Transalpina, iar crestele Carpaților au fost acoperite de zăpadă, însă cele două drumuri rămân practicabile. Meteorologii anunță noi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, în timp ce în restul țării vremea va fi rece și mohorâtă. De marți, temperaturile vor începe să crească, iar miercuri, în vestul și sud-vestul țării, ar putea ajunge la 24 de grade Celsius.

Vremea de iarnă și-a făcut simțită prezența la munte, unde ninsorile au acoperit crestele Carpaților Meridionali și ale Carpaților de Curbură. La stația meteorologică Vârful Omu, situată la 2.505 metri altitudine, stratul de zăpadă a ajuns la 37 de centimetri.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor continua în zonele montane înalte și în următoarele două zile, însă numai la altitudini de peste 2.000 de metri. Vântul va sufla cu putere pe creste, cu viteze de peste 60-70 km/h, iar rafalele vor fi însoțite de ninsoare.

Deși a nins pe Transfăgărășan și Transalpina, cele două șosele rămân practicabile, potrivit informațiilor disponibile.

Ploi în nordul, centrul și estul țării

În timp ce la munte ninge, în cea mai mare parte a țării vremea rămâne specifică unei toamne reci. Cerul va fi predominant noros în Moldova, Transilvania, Dobrogea și pe arii extinse din Muntenia, unde sunt așteptate ploi temporare.

Cantitățile de precipitații nu vor fi, în general, însemnate, însă izolat se pot acumula între 10 și 15 litri pe metru pătrat. Începând de duminică, ploile ar putea deveni mai consistente în Moldova și Dobrogea, pe fondul evoluției unui sistem ciclonic deasupra Mării Negre.

Vântul se va intensifica în estul și sud-estul țării începând de duminică după-amiază și seara. Cele mai mari viteze sunt așteptate luni, când rafalele ar putea atinge 50-60 km/h.

În schimb, în vestul și sud-vestul țării, vremea va fi mai blândă, cu temperaturi care se vor apropia de 20 de grade Celsius.

Temperaturile cresc de marți. Miercuri ar putea fi 24 de grade

După câteva zile cu vreme rece și închisă, meteorologii estimează o ameliorare a condițiilor meteo începând de marți. Precipitațiile se vor diminua, iar temperaturile vor începe să crească.

Marți, valorile termice ar putea depăși ușor 20 de grade în vestul și sud-vestul țării. Miercuri, pe fondul pătrunderii unei mase de aer mai cald dinspre sud-vestul Europei, temperaturile ar putea ajunge la 24 de grade Celsius în aceleași regiuni.

Încălzirea nu va aduce însă o perioadă îndelungată de vreme stabilă. Începând de miercuri seara și joi, probabilitatea de precipitații va crește din nou, în special în vestul și sud-vestul țării, pe fondul formării unui nou sistem ciclonic deasupra Europei Centrale și al influențelor din zona Mediteranei.

Astfel, săptămâna viitoare va aduce temperaturi mai ridicate în cea mai mare parte a țării, dar și noi episoade de ploaie. Până atunci, la altitudini mari, iarna își face deja simțită prezența.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati