Vremea se menţine caldă, dar vin furtunile

Meteorologii au anunţat că vremea se menține caldă în toată țara, așa cum este de așteptat în luna august, dar în unele zone, disconfortul termic va fi accentuat, în timp ce în alte zone este posibil să apară precipitații și chiar furtuni.

La Bucureşti meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au transmis că vremea va fi caracterizată de averse și de furtuni. Temperatura maximă, ce va fi înregistrată de termometre în timpul zilei va fi de 32 de grade Celsius, astfel că se menține cald chiar dacă vor apărea și precipitații. Noaptea, temperatura scade la 19 grade Celsius, iar cerul devine mai mult senin.

Pe Litoral, meteorologii spun că există miercuri şanse de ploaie de 55%, maxima urmând să fie de 30 de grade Celsius, în timp ce minima nopții va fi de 20 de grade Celsius

La fel ca în mare parte din țară, și în Brașov vremea va fi ploioasă, anunță meteorologii ANM.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati