Vremea se răceşte la Bucureşti din după-amiaza zilei de sâmbătă. Vor fi averse şi descărcări electrice

Vremea se răcește la București începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, aducând cer noros și ploi până luni seara, anunţă ANM.

Vremea se va menţine caldă la Bucureşti, vineri şi în prima parte a zilei de sâmbătă, însă ulterior cerul va deveni variabil şi se vor semnala averse şi descărcări electrice, fenomene care vor persista până luni seara, informează Agerpres.

Astfel, în intervalul 4 octombrie, ora 10:00 – 5 octombrie, ora 9:00, în Capitală temperaturile vor continua să crească, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit la această dată.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27 – 29 de grade, iar cea minimă de 13 – 15 grade.

Potrivit sursei citate, în perioada 5 octombrie, ora 9:00 – 6 octombrie, ora 9:00, regimul termic rămâne ridicat, dar va deveni instabil. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza şi noaptea, când vor fi averse şi descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, în timp ce minima va oscila între 14 şi 15 grade.

Vremea se va răci şi temporar va ploua

De asemenea, de duminică dimineaţa până luni, la ora 9:00, vremea se va răci şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, valorile maxime vor fi de 22 – 23 de grade, iar minimele de 10 – 12 grade.

Pe parcursul zilei de luni, 7 octombrie, între orele 9:00 – 21:00, în Bucureşti cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati