Vremea va fi instabilă, astăzi, în Capitală / Cod galben de furtuni, în cea mai mare pare a ţării, până la ora 23.00

Vremea va fi instabilă, cu averse și vânt, vineri, în București, potrivit prognozei speciale pentru Capitală emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Astfel, până vineri la ora 23.00, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50-60 km/h.

Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade.

Cod galben de furtuni, în cea mai mare pare a ţării, până la ora 23.00

Meteorologii anunţă, vineri, cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării. Avertizarea intră în vigoare la ora 12.00 şi va fi valabilă până la ora 23.00.

”Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crişanei, precum şi la munte”, anunţă ANM.

Sursa citată a precizat că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

ANM anunţă că astfel de fenomene vor fi izolat şi în celelalte regiuni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati