Vulpe lovită de o mașină pe Splaiul Unirii din Capitală

O vulpe a fost lovită de o maşină pe Splaiul Unirii, animalul murind în urma impactului, a declarat directorul general al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Andrei Mina-Drăghici, potrivit Agerpres.

El a apreciat că este vorba, probabil, despre acelaşi animal care a fost văzut în zona Ferdinand – Mihai Bravu în cursul nopţii, traversând o stradă.

„Am luat toate măsurile necesare pentru a găsi vulpea, am trimis echipaje în zonă. Toată ziua au căutat în zona respectivă, prin parcuri, prin zonele cu vegetaţie puţin mai deasă, unde ar putea să se ascundă, dar din păcate nu am găsit-o. Cu părere de rău vă anunţ că acum, pe seară, am fost sesizat de un alt cetăţean. Undeva pe Splaiul Unirii a fost găsită o vulpe lovită de maşină, decedată. Am înştiinţat DSV, ADP Sector 3, pentru a se lua toate măsurile necesare, pentru a lua cadavrul de acolo. (…) Semnalmentele se potrivesc, ca şi zonă e undeva la câţiva kilometri, dar pentru un astfel de animal noaptea nu cred că este o problemă să ajungă aşa departe. Deci toate argumentele ar duce către concluzia că ar fi acelaşi animal”, a afirmat Andrei Mina-Drăghici, conform sursei citate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati