Astăzi, Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, din Bulevardul Mărăști nr. 59, și-a deschis porțile pentru „Zilele Horticulturii Bucureștene”.
- Evenimentul, organizat de universitate în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, are loc în perioada 7–10 mai 2026 și reunește peste 120 de producători și expozanți, care aduc produse de calitate, soluții practice și expertiză pentru iubitorii de natură și grădinărit.
Programul include expoziții tematice, demonstrații practice pentru grădinari amatori și profesioniști, dar și ateliere interactive pentru întreaga familie. Tot aici veți putea achiziționa plante de interior și exterior sau semințe de plante. Intrarea este gratuită.
“În aceste patru zile, în Campusul Agronomie-Herăstrău, Primăria Sectorului 1 nu a venit cu discursuri și panouri. A venit cu trei ateliere pentru copii: „Planeta mea”, „Semne de carte florale” și un atelier despre compost. Dacă vrem ca orașul nostru să rămână verde și peste douăzeci de ani, trebuie să-i apropiem astăzi pe copii de natură, alături de Universitate. Să înțeleagă ce este o sămânță, ce este un trandafir și ce înseamnă răbdarea.
Le mulțumesc, anticipat, copiilor care, peste câteva ore, vor intra în corturile noastre din campus. Pentru că ei sunt singurul tribunal pe care eu, ca primar, îl iau cu adevărat în serios. Ei vor judeca, peste douăzeci de ani, dacă noi, generația aceasta, am știut sau nu să ținem un oraș viu”, a declarat primarul Sectorului 1, George Tuță.

La rândul său, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), Sorin Mihai Cîmpeanu, a adresat mulțumiri celor prezenți și a declarat:
“Avem peste 120 de producători și expozanți. Am pregătit peste 35 de evenimente conexe pentru cea de-a XXII – a editie a evenimentului Zilele Horticulturii Bucureștene. Vreau să mulțumesc Primăriei Sectorului 1 pentru că anul acesta ne-a adus un sprijin cu totul și cu totul excepțional”.
Standurile primăriei
La standurile Primăriei Sectorului 1 aveți activități interactive pentru toate vârstele în cadrul cărora puteți învăța cum să transformați resturile din bucătărie în compost, cum să amenajați un mic spațiu verde lângă bloc. Puteți participa și la jocuri educative despre natură și reciclare.
Pentru copii, au fost pregătite două ateliere creative: „Semne de carte florale”, unde cei mici transformă flori și frunze presate în semne de carte, pe care apoi le iau acasă, și „Planeta mea, joc interactiv”, unde răspund la întrebări despre apă, reciclare și biodiversitate și descoperă, prin joc, cum pot proteja natura în fiecare zi.

Tot de la standurile noastre vă puteți alege obiecte ceramice realizate manual, cu multă migală, de colegii noștri de la Nazarcea Grup. Fiecare piesă este inspirată din natură.
Vizitatorii pot afla și cum funcționează programul „Adoptă un spațiu verde” și cum pot contribui la transformarea unui loc din apropierea casei într-un colț de natură.

Învățați să lucrați cu plantele
La atelierul „Laboratorul de plante” învățați practic cum să lucrați cu plantele, cum să le recunoașteți și cum să le folosiți în viața de zi cu zi. De exemplu, veți descoperi cum un simplu butaș poate deveni o microgrădină sănătoasă și veți afla soluții practice pentru înmulțirea și îngrijirea plantelor acasă, chiar și în spații mici.
Pasionații de trandafiri pot descoperi cât de versatilă este această floare și cum poate fi folosită pentru ceaiuri aromate, produse naturale de îngrijire și parfumuri simple, dar și cum poate fi cultivată pe balcon sau în grădină.

Sunetele naturii la atelierul de bioacustică
În atelierul de bioacustică, vizitatorii ascultă sunetele naturii din oraș și descoperă ce spun păsările și liliecii despre starea ecosistemului urban.
Organizatorii au pregătit și zona „Detectivii aromelor”, unde participanții își pot testa simțurile olfactive și vizuale și pot învăța să recunoască plantele după miros și culoare, pentru a le folosi cu încredere în bucătărie.
Pentru o experiență creativă și relaxantă, atelierul de ikebana îi invită pe participanți să construiască aranjamente florale bazate pe echilibru și simplitate, folosind materiale naturale care pot fi reproduse ușor acasă.
Programul complet al atelierelor și activităților poate fi consultat pe site-ul USAMV București

În perioada evenimentului „Zilele Horticulturii Bucureștene”, în Sectorul 1 găsiți patru refugii climatice, primele de acest tip din București, realizate de Direcţia de Utilităţi Publice, Salubrizare şi Protecţia Mediului Sector 1. Acestea sunt amplasate în Piața Revoluției, zona Perla, strada Tache Ionescu, în zona Pieței Lahovari și la intersecția dintre Calea Victoriei și Griviței.
În același timp, pentru reducerea temperaturilor din oraș și pentru crearea unor zone de relaxare, au fost instalate șase insule verzi urbane, concepute de USAMV. Acestea sunt amplasate în Piața Matache, Piața Amzei, Piața Victoriei, intersecția Aviatorilor cu Ion Mincu, la stația de metrou Aviatorilor și în Piața Dorobanți, pe scuarul central.


