Weekend cu două spectacole de teatru în premieră la Teatrul Metropolis și la Teatrul Excelsior

Weekendul acesta, bucureștenii au la dispoziție două premiere naționale – „Henry Johnson”, la Teatrul Metropolis, și „Adrenalină”, la Teatrul Excelsior.

Sâmbătă, 9 martie 2024, la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Metropolis, are loc avanpremiera spectacolului Henry Johnson, în regia lui Eugen Gyemant. Piesa autorului american David Mamet are premiera oficială duminică, 10 martie 2024, ora 19:00. Următoarele reprezentații sunt programate pe 23 martie, respectiv 12 și 13 aprilie 2024.

Prin „Henry Johnson”, autorul David Mamet realizează o analiză plină de luciditate și cinism a dinamicii relațiilor interumane.

„Henry Johnson” urmărește traseul sinuos al existenței unui bărbat care descoperă târziu că nenorocirea se poate naște din cele mai nevinovate intenții. Ingenuu, iresponsabil de loial și capabil să empatizeze profund cu cei mai abjecți oameni, Henry devine victima maleabilității propriei personalități.

Distribuţia spectacolul este formată din actorii Șerban Pavlu, care interpretează rolul titular, Vlad Zamfirescu (Domnul Barnes), Sebastian Marina (Gene) și Costi Apostol (Jerry); scenografie realizată de Raluca Alexandrescu și lighting design de Vlad Lăzărescu.

Sâmbătă, 9 martie 2024, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Excelsior, va avea loc premiera spectacolului „Adrenalină”, de Gabriel Sandu – o producție ce explorează tema adicției contemporane în diferite forme și cultura pop recentă.

„Adrenalină” reprezintă o călătorie în timp, în anii 2000, prin prisma unei trupe dance formate din trei adolescente care au șocat o întreagă țară. Succesul lor fulminant a durat doar o vară, dar emoția de a fi pe scenă în fața a mii de oameni care le scandau numele le-a legat destinul pe viață. 20 de ani mai târziu, cele trei decid să se reunească pentru un concert aniversar, oferind oamenilor o incursiune sinceră în lumea faimei de-o vară și în toate controversele ce au urmat.

Alături de Gabriel Sandu, care semnează textul și regia, din echipa de creație a spectacolului fac parte și Clara Ștefana (scenografie), Ruxandra Bobleagă (coregrafie și lighting design), Miruna Croitoru (video și lighting design), PLUSHY (muzică), Andreea Găzdaru (consultant psihologic), Maria Alexievici (pregătire muzicală).

Distribuția spectacolului este alcătuită din actrițele Dana Marineci, Oana Predescu, Iulia Samson. Apariție video: reallyrux.

Mai multe detalii pe www.teatrulmetropolis.ro și www.teatrul-excelsior.ro.  

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati