Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă în toată ţara, începând de vineri după-amiază până duminică seară.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de vineri, de la ora 14.00, până duminică, la ora 22.00, în toate judeţele.
„În intervalul menţionat, în sudul ţării şi la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureş şi local în Crişana şi Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal şi de munte şi în extremitatea de sud a ţării, 40…60 l/mp”, a transmis ANM.
În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi în medie 20…40 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în special asociat