”West Side Christmas Market”. Primăria Sectorului 6 deschide un Târg de Crăciun în Parcul Drumul Taberei. Accesul este gratuit

În Sectorul 6 se păstrează magia Sărbătorilor de Iarnă. Toți bucureștenii sunt invitați să se bucure de atmosfera de basm la prima ediție a ”West Side Christmas Market”.

Târgul de Crăciun se deschide joi, 25 noiembrie, la ora 18.00, și este organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în Parcul Drumul Taberei. Tot spectacolul fabulos se va desfășura în cuva lacului de agrement.

”West Side Christmas Market” va avea loc zilnic, până pe 26 decembrie, între orele 12:00 – 20:00, iar intrarea este gratuită, pe baza certificatului verde.

Bucureștenii vor avea parte de momente speciale, petrecute în familie, în aer liber, într-un decor de poveste, animat de colinde.

”Bradul natural, înalt de 8 metri, împodobit cu fulgi de nea, steluțe și leduri cu motive de sărbătoare va fi amplasat în ghiveci, în mijlocul târgului. Iar la finalul Sărbătorilor va fi replantat, alături de ceilalți brăduți care vor decora tabloul de poveste.”, mai spune sursa citată.

”West Side Christmas Market” va avea carusel și patinoar

Un Moș Crăciun, înalt de cinci metri, sosit cu sania lui va completa peisajul, alături de alte personaje fantastice. Iar ca bucuria să fie completă, cei mici vor putea face plimbări cu trenulețul și se vor da în carusel.

Punctul de atracție va fi însă patinoarul amenajat în cuva lacului, ce măsoară 1.000 mp. O oră de dat pe gheață va costa 10 lei, iar seria de două ore, 20 de lei. În weekend, tariful va fi de 25 lei. Cei care nu au patine le vor putea închiria cu 15 lei.

Din peisajul de la ”West Side Christmas Market” nu vor lipsi vinul fiert, turta dulce, cozonacii, plăcintele și alte bucate tradiționale savuroase, pe care le veți găsi aburinde, la cele zece food truck-uri.

De asemenea, 30 de căsuțe împodobite vor fi deschise pentru ca voi să vă găsiți inspirația pentru cele mai șic cadouri.

Meșterii vin și ei cu noua colecție de globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente pentru brad.

Alte două Târguri de Crăciun vor fi deschise la Complexul Comercial Sir și în parcarea de la Crângași

Totodată, Primăria Sectorului 6, prin Administrația Comercială Sector 6, va deschide tot pe 25 noiembrie alte două târguri de Crăciun, unul în zona Complexului Comercial Sir și altul în parcarea aflată vizavi de Piața Crângași, unde, pe lângă celebrele căsuțe din lemn, va fi amenajat și un restaurant cu bucate tradiționale.

La aceste două târguri accesul este liber, fără taxă ori certificat verde.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati