West Side Hallo Fest, festivalul organizat în Sectorul 6 al Capitalei, se amână din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Evenimentul, programat inițial în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, va avea loc în weekendul 6-8 noiembrie 2026, în aceeași locație, a anunțat Primăria Sectorului 6.
Potrivit administrației locale, ploile au afectat terenul pe care urma să se desfășoare festivalul, iar organizatorii au decis să reprogrameze evenimentul pentru ca publicul să se poată bucura de activități în condiții mai bune.

Ce artiști vor urca pe scena West Side Hallo Fest
Programul muzical rămâne neschimbat, iar artiștii anunțați inițial vor concerta în noul weekend. Pe scenă vor urca Andra, Vama, Lupii lui Calancea, Zdob și Zdub și Cuibul.

Festivalul va avea loc în aceeași locație, iar biletele cumpărate pentru datele inițiale rămân valabile și pentru perioada 6-8 noiembrie.
Primăria Sectorului 6 a transmis că regretă neplăcerile provocate de schimbarea programului și le-a mulțumit vizitatorilor, comercianților și partenerilor pentru înțelegere.
Foto: Primăria Sectorului 6


