Wizz Air adaugă șapte rute noi din mai multe orașe din România, odată cu sezonul de vară

Wizz Air a anunțat extinderea rețelei sale pentru sezonul de vară, care a început duminică, pe 29 martie.

În acest sens, compania a inaugurat șapte rute: câte două de la București Otopeni și Cluj-Napoca, precum și câte una de la aeroporturile din Craiova, Brașov și Oradea către destinații populare și mult așteptate din șase țări europene. Acestea se adaugă celor nouă rute lansate de la baza redeschisă și deja inaugurată din Târgu Mureș.

  • Tarifele pornesc de la doar 79 RON*, iar biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin aplicația mobilă WIZZ.

Noile rute vin după alocarea unei capacități suplimentare în sezonul de iarnă 2025-2026 pe mai multe aeroporturi din România, completată de redeschiderea bazelor din Suceava și Târgu Mureș, în decembrie, respectiv martie.

„Suntem mândri să continuăm extinderea rețelei noastre din România în acest sezon, inclusiv la baze consolidate precum Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova sau Târgu Mureș, dar și la aeroporturi aflate în plină dezvoltare, precum Brașov și Oradea”, a declarat Anastasia Novak, Corporate & Sustainability Communications Manager la Wizz Air.

„Această nouă creștere reflectă angajamentul nostru ferm de a îmbunătăți conectivitatea pentru familiile care călătoresc pentru a-i vizita pe cei dragi, dar și de a extinde numărul destinațiilor de vacanță. Suntem mândri să sprijinim dezvoltarea locală și să oferim pasagerilor români mai multe opțiuni convenabile de a explora Europa. Rămânând fideli viziunii noastre «Customer First Compass», ne concentrăm pe o creștere sustenabilă, menținând în același timp fiabilitatea, eficiența și calitatea serviciilor care definesc fiecare călătorie cu Wizz Air.”

Rute noi din București

În această săptămână, două rute Wizz Air complet noi au fost lansate din București Otopeni către Brindisi (Italia), în zilele de luni și vineri, și către Faro (Portugalia), în fiecare marți și sâmbătă.

Brindisi este o destinație mai puțin cunoscută de pe coasta sudică a Italiei, bogată în istorie și ideală pentru experiențe autentice, în timp ce Faro, în regiunea Algarve din Portugalia, este o destinație de vacanță perfectă pentru iubitorii de soare, oferind plaje spectaculoase, o atmosferă relaxată și acces facil către insule pitorești.

Rute noi din Cluj-Napoca

Din Cluj-Napoca, pasagerii pot călători din nou cu Wizz Air către Antalya (Turcia), în zilele de luni, miercuri și vineri, și către Berlin (Germania), în fiecare marți, joi și sâmbătă. Antalya este o destinație populară pentru vacanțe în familie și nu numai, cunoscută pentru resorturile all-inclusive, plajele mediteraneene și combinația de situri istorice și facilități moderne de relaxare, în timp ce Berlin este ideal pentru vizite la prieteni și familie sau pentru un city-break, datorită culturii vibrante, istoriei bogate și atmosferei urbane dinamice.

Rută nouă din Craiova

O altă rută a fost reluată pe 29 martie din Craiova către mult așteptata destinație a Barcelonei (Spania), cu zboruri în zilele de joi și duminică. Barcelona este o destinație completă, potrivită atât pentru vacanțe relaxante, cât și pentru city-breakuri animate, orașul fiind cunoscut pentru combinația unică de plaje, arhitectură, o scenă culturală și gastronomică bogată și viață de noapte.

Rută nouă din Brașov

Pasagerii din Brașov pot zbura acum către noua destinație Katowice (Polonia), începând cu 31 martie, în fiecare marți, joi și sâmbătă. Katowice este o destinație emergentă pentru city-breakuri, cunoscută pentru transformarea sa post-industrială, arhitectura modernă și reputația în creștere pentru evenimentele muzicale și culturale găzduite.

Rută nouă din Oradea

De asemenea, 30 martie a marcat începutul oficial al operațiunilor Wizz Air pe Aeroportul Oradea, odată cu prima rută către Milano Bergamo (Italia), operată în zilele de luni și vineri. Milano este un hub european dinamic, renumit pentru modă, design și mediul de afaceri, fiind totodată o destinație importantă pentru comunitățile de români din nordul Italiei.

De la începutul operațiunilor sale din România, în 2006, Wizz Air și-a consolidat constant investițiile în țară, recunoscând-o drept o piață strategică. În prezent, compania are puse la vânzare 230 de rute de pe 14 aeroporturi românești, conectând pasagerii cu 83 de destinații din 27 de țări.

Pe parcursul celor aproape 20 de ani de activitate, Wizz Air a înființat nouă baze operaționale la București Băneasa, București Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. Compania are peste 1.600 de angajați în România.

RUTE NOI DIN ROMÂNIA

RUTĂ

FRECVENȚĂ

DE LA**

ÎNCEPÂND CU

București Otopeni – Brindisi

Sezonul de vară: luni, vineri

Sezonul de iarnă: miercuri, duminică

79 RON

30 martie 2026

București Otopeni – Faro

Marți, sâmbătă

259 RON

31 martie 2026

Cluj-Napoca – Antalya

Luni, miercuri, vineri

159 RON

30 martie 2026

Cluj-Napoca – Berlin

Marți, joi, sâmbătă

99 RON

31 martie 2026

Craiova – Barcelona El Prat

Joi, duminică

99 RON

29 martie 2026

Brașov – Katowice

Marți, joi, sâmbătă

99 RON

31 martie 2026

Oradea – Milano Bergamo

Sezonul de vară: luni, vineri

Sezonul de iarnă: marți, sâmbătă

79 RON

30 martie 2026

 

*Preț pentru un singur segment de zbor, incluzând taxele administrative și alte taxe neopționale. Este inclus un bagaj de mână (max.: 40x30x20 cm). Trollerul și fiecare bagaj de cală sunt supuse unor taxe suplimentare. Prețul se aplică numai rezervărilor efectuate pe wizzair.com și în aplicația WIZZ pentru mobil.

** Preț pentru un singur segment de zbor, incluzând taxele administrative și alte taxe neopționale. Este inclus un bagaj de mână (max.: 40x30x20 cm). Trollerul și fiecare bagaj de cală sunt supuse unor taxe suplimentare. Prețul se aplică numai rezervărilor efectuate pe wizzair.com și în aplicația WIZZ pentru mobil.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati