Wizz Air și Ryanair anunță tarife speciale pentru pasagerii abandonați de Blue Air

Wizz Air și Ryanair anunță tarife speciale pentru pasagerii abandonați de Blue Air, după ce compania a anunțat anularea zborurilor până luni, 12 septembrie.

Pasagerii afectați pot rezerva acum bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49.99 de euro folosind codul rezervării Blue Air, se arată în comunicatul de presă al companiei Wizz Air.

Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale. Potrivit promovării de pe site-ul companiei, preţurile sunt valabile pe anumite rute, cu număr limitat de locuri.

  • Și Ryanair a anunțat că a lansat tarife speciale pentru pasagerii afectaţi de anularea zborurilor de către Blue Air. Acestea pornesc de la 49,99 euro, pentru călătorii până pe 31 octombrie, cu menţiunea că pot fi rezervate până la miezul nopţii de 9 septembrie.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati