Xanax și droguri pe litoral: Poliția a prins 15 persoane în Gara de Nord care urmau să ducă substanțele interzise la festivalurile din Constanța și Costinești

Poliția și jandarmii au prins 15 persoane în Gara de Nord care urmau să ducă substanțe droguri și Xanax în Constanța, susțin sursele G4Media. Doi dintre suspecți sunt britanici, iar alți trei din Ungaria. Xanaxul este un medicament folosit preponderent pentru ameliorarea anxietății și nu se eliberează decât în baza unei rețete eliberată de medicul de familie sau psihiatru.

Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în vederea înaintării către organele abilitate.

Fenomenul drogurilor este unul răspândit pe litoral, mai ales în perioada concertelor și festivalurilor. În prezent, pe litoral, se desfășoară trei festivaluri concomitent: Sunwaves în Mamaia, Beach Please și May, be rock în Costinești.

Unul dintre suspecți a fost prins cu șapte cutii de Xanax și șase pastile de Alprazolan, un medicament folosit de asemenea pentru anxietate și care este eliberat tot în urma unei rețete medicale. Tânărul prins cu pastile nu a prezentat vreo rețetă polițiștilor.

Alți suspecți, care veneau din Timișoara, de 21 respectiv 25 de ani, au fugit la vederea polițiștilor. Și ei au fost prinși cu Xanax și pastile de ecstasy.

Un alt suspect, de 36 de ani a fost prins cu cinci pliculețe tip zip-lock ce conțineau o pulbere de culoare albă și trei pliculețe tip zip-lock in interiorul cărora se aflau 25 de pastile de ecstasy. Un altul a fost prins cu marijuana. Alte trei persoane au fost prinse cu metamfetamină, iar un băiat de 20 de ani a fost prins cu marijuana în lenjeria intimă. El mai avea asupra lui Anxiar și Zoloft (medicament folosite de asemenea pentru tratarea anxietății).

Alți suspecți au fost prinși cu droguri (marijuana, ecstasy și metamfetamină) în timp ce se aflau în tranzit spre Costinești.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati