Principala schimbare este că Primăria Capitalei nu va mai închide ochii la cei care parchează ilegal, în special pe trotuare, stații de autobuz, treceri de pietoni, intersecții, în timp ce parcările publice cu plată stau goale. Astfel, stradă cu stradă, treptat, în centrul Capitalei nu se va mai putea parca aproape nicăieri gratuit. Teoretic, nici până acum nu se putea parca neregulamentar, însă nimeni nu aplica legea, potrivit hotnews.ro.
Tarifele de parcare rămân cele aprobate în 2019, 5 sau 10 lei în zona centrală, în interiorul inelului median, la parcările publice, cele marcate cu albastru. Au fost discuții ca tariful să scadă în tot centrul la 5 lei, dar nu a fost nimic aprobat în acest sens, o decizie urmând să fie luată în următoarele săptămâni.
La parcările de reședință, cele marcate cu alb și administrate de Primăriile de Sector, nu se schimbă nimic.
Unde mai pot parca șoferii gratuit?
Șoferii pot parca în continuare gratuit în centru pe parcările nemarcate, de la marginea bordurii, a explicat primarul general, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook.
”Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii). Scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare”, a explicat Nicușor Dan.
Pe ce străzi începe Primăria Capitalei să aplice regulile
Primarul general și viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat că aplicarea măsurilor va începe de pe străzile de lângă Primăria Capitalei. Noutatea este că parcarea din jurul instituției, rezervată ani de zile numai pentru funcționarii care veneau cu mașina, este redată cetățenilor.
”Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marți, toate locurile de parcare din jurul primăriei vor avea statut de „parcări albastre” și vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine dorește”, a explicat Nicușor Dan.
”Din 15 August vom continua, stradă cu stradă, în toată zona centrală a Capitalei. Eliberăm trotuarele de mașini și montăm stâlpișori, creăm noi locuri de parcare. Nu mai închidem ochii la cei care își lasă mașina pe trotuar, blochează străzi sau stații de autobuz sau parchează fără să plătească”, a scris și viceprimarul Stelian Bujduveanu pe pagina de Facebook.
Ce pățește cine își lasă mașina în continuare pe trotuar sau în locuri nepermise
În primul rând, este posibil să nu mai puteți lăsa mașina acolo unde o lăsați de obicei deoarece Poliția vă va împiedica să faceți asta sau veți găsi stâlpișori puși la marginea trotuarului.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro că echipaje de Poliție vor sta pe străzile cu probleme și nu îi vor lăsa pe șoferi să parcheze ilegal.
”Pentru a descuraja parcatul pe trotuare apelăm la Poliția Locală, împreună cu Brigada Rutieră. Vom avea posturi fixe în acele zone pentru a nu mai permite parcarea pe trotuare și, unde ne permite trotuarul, vom monta stâlpișorii, acei stălpișori care nu sunt estetici, dar în primă fază îi vom folosi pentru zonele foarte aglomerate, unde lumea s-a obișnuit să parcheze pe trotuar”, a explicat Bujduveanu.
Care este amenda pentru parcarea neregulamentară
Cei care vor parca totuși ilegal vor fi amendați sau li se va ridica mașina.
Potrivit Codului Rutier amenda pentru oprirea și staționarea regulamentară variază între 290 de lei și 725 de lei, plus două- trei puncte de penalizare.
Ce pățesc șoferii care lasă mașina în parcările cu plată fără să plătească
Cei care lasă mașina în parcările publice fără să plătească riscă să găsească roțile blocate sau mașina ridicată, plus suprataxa de 200 de lei.
„Ce riscă bucureștenii care își lasă mașinile în parcările publice amenajate, dar nu plătesc, este acea amendă de 200 de lei și indisponibilizarea mașinilor. Ca noutate, a fost campania de informare făcută împreună cu Poliția Locală și Brigada Rutieră și prin care am înștiințat șoferii care au obișnuit în acești ani să lase mașinile pe trotuarele din centrul Bucureștiului că dacă vor mai face asta riscă amendă conform Codului Rutier, inclusiv blocarea roților dacă uită mașina acolo o perioadă lungă de timp sau ridicarea mașinii acolo unde blochează accese, treceri de pietoni și parcarea pe spații verzi”, a explicat Bujduveanu.
Ce se întâmplă cu riveranii
Viceprimarul Bujduveanu spun că își pot face abonament cu 100 de lei/lună.
”Există posibilitatea pentru riverani să aibă un loc de parcare, la un preț accesibil, dar fără rezervare. Abonamentul este de 100 de lei/lună și îți oferă dreptul de a parca în proximitatea casei, dar fără rezervarea unui anume loc de parcare”, a explicat acesta.
Potrivit, HCGMB 517/17.09.2019, abonamentele pentru riverani au următoarea valoare:
- 200 lei/lună în Zona 0, 100 lei/lună în Zona 1.
- 2.000 lei/an în Zona 0 și 1.000 lei/an în Zona 1.
Când va scădea tariful în zona centrală de la 10 lei la 5 lei
Deocamdată nu se știe, au fost doar discuții să scadă de la 10 lei la 5 lei în toată zona centrală, însă ca să fie implementată măsura trebuie aprobată o hotărâre de Consiliu General.
”Au fost discuții de a comasa Zona 0 cu Zona 1. În Zona 0, adică zona ultracentrală, tariful este de 10 lei/oră și 5 lei/oră în rest, în interiorul inelului median. În Zona 0 sunt însă foarte puține străzi. Și aceste discuții au fost pe mai multe paliere, inclusiv de a renunța la dublarea tarifului de la a treia oră, așa cum este astăzi.Dar, pentru a nu confuza mai mult populația, astăzi avem un regulament în vigoare, bucureștenii plătesc parcarea încă din 2018 la acest preț. Problema este că mulți aleg să ocupe trotuarele, în timp ce parcările publice sunt goale. Ca să se modifice tariful, trebuie aprobată o Hotărâre de Consiliu General”, a explicat Bujduveanu.
Cum se poate plăti taxa de parcare
Există 3 moduri de a plăti taxa de parcare: cash, la personalul din parcare, prin SMS sau prin aplicația „Parking Bucuresti”. Începând cu luna septembrie, puteți plăti parcarea publică din Capitală și prin intermediul aplicației ”Am parcat”.
Când vom avea pe străzi parcometrele și barierele automate
Deocamdată au ajuns doar blocatoarele de roți.
”Urmează să ieșim în licitație publică, până la finalul lunii, cu achiziția de parcometre și în funcție de contestații, optimist, în 6 luni vom avea pe străzi aceste echipamente”, a xplicat Bujduveanu.
Care sunt străzile unde taxa de parcare este 10 lei
Potrivit, HCGMB 517/17.09.2019, pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 – 5 lei, iar pentru zona 2 – 2,5 lei pe oră. Zona 2 este în afara inelului central, deci în afara cetrului orașului.
Tariful pentru zona 0 și pentru zona 1 se aplică pentru primele 2 ore de utilizare a locului deparcare, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxarii, cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depășire.
Zona 0, unde tariful este de 10 lei/oră, este practic zona din jurul Pieței Universității, fiind delimitată de străzile: Piața Rosetti, str. Tudor Arghezi, str.Dimitrie Gerota, str. JL Calderon, str. CA Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, str. Halelor, Piața Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev.