Zece străzi din Sectorul 1 vor fi asfaltate și modernizate, anunță primarul Clotilde Armand

Lucrările de execuţie la primele zece străzi incluse în programul de asfaltare, modernizare şi reabilitare a infrastructurii rutiere pe care autoritatea locală o administrează încep la sfârşitul lunii iunie, anunță primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

  •  Aceasta a scris, duminică, pe Facebook, că sunt zece artere din nordul Sectorului 1 care nu au mai trecut prin lucrări de reparaţii şi modernizare de aproximativ 15 ani şi pe care asfaltul se află într-o stare avansată de degradare: Berca, Biborţeni, Zăpada Mieilor, Cărbunarilor, Heliului, Simeria, Trifeşti, Văliug, Zeletin şi Drumul Nicolae Şuţu.

Clotilde Armand a menţionat că săptămâna aceasta a semnat autorizaţiile de construire pentru străzile Bujorului şi Nuferilor, iar până la sfârşitul lunii autoritatea locală vrea să înceapă lucrările. Potrivit acesteia, Primăria Sectorului 1 urmează să emită autorizaţiile şi pentru străzile Elena Pleşoianu şi Dumitru Zosima.

Potrivit primarului, aceste străzi sunt un prim pachet dintr-un program mult mai amplu prin care autoritatea locală şi-a propus ca străzile din sectorul 1 „să fie demne” de o capitală europeană. Ea a menţionat că autoritatea locală are în curs de elaborare documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 159 de străzi care necesită urgent lucrări de modernizare.

Edilul Armand a adăugat că pentru 24 dintre acestea Primăria Sectorului 1 a întocmit proiecte de hotărâri de consiliu local care au fost respinse „în mod inexplicabil” de mai multe ori de majoritatea PNL-PSD din Consiliul Local Sector 1. Aceasta a precizat că este vorba despre străzile Elena Clucereasa, Islaz, Panait Istrati, Gherghel Paraschiva, Virgil Pleşoianu, Costache Sibiceanu, Butuceni, Intrarea Godeni, Strada Volumului, Craiovei, Pinului, Frasinului, Teodor Iliescu, Theodor Aman, Intrarea Grigore Alexandrescu, Strada Hristache Pitarul, Victor Eftimiu, Iuliu Tetrat, Ioan Zalomit, Aristide Demetriade, Albac, Dionisie Fotino, Constantin Mille şi Chile.

Ea a anunţat că a introdus din nou aceste proiecte de hotărâri pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 1 din 21 iunie şi i-a invitat pe locuitorii de pe aceste artere să vină la şedinţa Consiliului Local pentru a le cere consilierilor PNL-PSD explicaţii pentru votul lor.

Clotilde Armand a adăugat că anul trecut Primăria Sectorului 1 a semnat un acord-cadru pentru modernizarea şi repararea întregii infrastructuri urbane pe care autoritatea locală o administrează şi că în baza acestui document vor putea fi asfaltate, reabilitate sau modernizate peste 1.000 de străzi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati