Zece tablouri furate din Italia, în valoare de 90.000 de euro, au fost găsite în România – FOTO

Zece picturi, în valoare de 90.000 de euro, sustrase din Italia au fost recuperate în România și predate reprezentanților autorităților italiene, a informat, marți, Poliția Română.

Potrivit unui comunicat al IGPR, Direcția de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române a predat către reprezentanții Comandamentului Carabinierilor pentru Protecția Patrimoniului Cultural zece picturi recuperate în România, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

”Investigațiile au fost declanșate în urma obținerii de către polițiștii de investigații criminale a unor informații privind existența pe teritoriul României a zece picturi susceptibile de a proveni din infracțiuni comise pe teritoriul Italiei. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cele zece picturi ar fi fost sustrase, la data de 23 august 2024, dintr-o locuință situată în localitatea Bassano del Grappa, din Republica Italiană, fiind ulterior introduse ilegal în România, prejudiciul fiind de peste 90.000 de euro”, se precizează în comunicat.

big WhatsApp Image 2026 07 06 at 12.03.54 3

În perioada 6 – 7 martie 2025, au fost puse în executare de către polițiști mai multe mandate de percheziție domiciliară în județul Constanța, fiind ridicate cele zece tablouri ce fac obiectul furtului, mai multe medii de stocare și sisteme informatice.

Activitățile investigative au condus la descoperirea și recuperarea integrală a bunurilor culturale, precum și la documentarea activității infracționale a persoanelor, cercetările fiind efectuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, față de patru cetățeni români, pentru furt calificat și import ilegal de bunuri culturale pe teritoriul României, menționează sursa citată.

Cooperarea internațională cu autoritățile italiene s-a desfășurat prin canalele oficiale de cooperare judiciară și polițienească, schimbul securizat de informații fiind realizat prin intermediul instrumentelor Europol.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati