Zece zile de arest preventiv după ce administratorii unui complex de locuințe din Sectorul 3 au ucis o angajată. Astăzi la Secția 12 Poliție s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 72 de ani, care a declarat că este administratorul unui complex de locuințe, din Sectorul 3. De asemenea, a afirmat că fiica sa este administrator al unei societăți comerciale, cu punct de lucru în incinta complexului respectiv.
Din primele informații s-a stabilit faptul că, în această dimineață, în jurul orei 09.00, pe fondul unor discuții anterioare, pe care bărbatul le-a avut cu angajata societății administrate de fiica sa, legate de diferite presupuse furturi din gestiune, bărbatul ar fi ucis angajata cu un obiect tăietor-înțepător.
În vederea verificării acestei informații, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Secțiilor 12 și 13 Poliție, bărbatul fiind în custodia acestora.
Totodată, a fost solicitat și un echipaj de prim-ajutor, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar ulterior procedurilor specifice, efectuate de către echipajul medical, a fost declarat decesul persoanei vătămate.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – DGPMB.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.