Trenurile care ajung sau pleacă din Gara de Nord înregistrează sâmbătă dimneață întârzieri de zeci de minute, pe fondul condițiilor meteo.
La momentul redactării articolului, două trenuri care urmau să plece din Gara de Nord către Constanța, respectiv Bacău înregistrează întârzieri de 40 și de 50 de minute.
De asemenea, un tren care vin de la Brașov are momentan 20 de minute întârziere.
Pentru informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor se poate acecesta pagina CFR Live.
CFR anunță că trenurile circulă conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă
În contextul avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă pentru această perioadă, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile circulă conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă.
Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia trenurilor proprii CFR Călători, compania a luat deja măsuri precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă, pregătirea suplimentară a materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă şi verificarea suplimentară a trenurilor înainte de plecarea la drum.
Recomandăm călătorilor să poarte o vestimentație călduroasă. În funcție de evoluția condițiilor meteorologice și a temperaturilor scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot surveni întârzieri sau eventuale modificări în programul de circulație al trenurilor de pasageri. În astfel de situații, se caută reducerea perioadelor de staţionare a trenurilor în linie curentă, gararea acestora în stații și remedierea într-un timp cât mai scurt a disfuncţionalităţilor indiferent de natura acestora.
Personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre conexiunile la alte trenuri existente în situațiile de perturbare a traficului. CFR Călători și CFR SA țin legătura permanent și operativ cu personalul de serviciu din unitățile de deservire, din trenurile aflate în parcurs, pentru a se putea lua cele mai bune măsuri în vederea asigurarii condițiilor optime de călătorie și a fluenței traficului feroviar.
La această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, toate magistralele feroviare sunt deschise, iar circulația se desfășoară în condiții normale de iarnă, de siguranță și securitatea călătorilor.
Informații
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul administratorului infrastructurii feroviare www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- la personalul nostru din staţii.
Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie
Pasagerii care au bilete şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru posibilele inconveniente create, le mulțumeşte pentru înţelegere şi îi asigură pe aceştia că prioritatea majoră în acest context este aceea de a-i duce la destinaţie în condiții de siguranţă.