Operatorul național de transport de marfă, CFR Marfă, are scoase la concurs peste 80 de posturi, însă doar două persoane au fost angajate în ultima perioadă, numărul doritorilor fiind extrem de mic, în special pentru funcțiile de execuție.
CFR Marfă, are scoase la concurs peste 80 de posturi, probele urmând să fie susținute după 1 august, din care peste 20 de posturi sunt dedicate mecanicilor de locomotivă și ajutorilor acestora, potrivit clubferoviar.ro.
65 de posturi sunt în punctele de lucru Clun și Socola unde activitatea de transport s-a intensificat odată cu creșterea cererii de transport dinspre Ucraina. Aproximativ 15 posturi sunt pentru revizori de vagoane.
- În rest, posturile se găsesc la punctele de lucru din Galați, București, Craiova, Ronaț.
Doar două persoane au fost angajate pentru posturile de revizor tehnic de vagoane, din totalul de 43 de locuri libere pentru execuție, a declarat o sursă din industria feroviară pentru sursa citată.
”Pentru funcția mecanic și mecanic ajutor, specialitatea cea mai stringentă în activitatea de transport feroviar, dar nici pentru celelalte posturi nu s-a prezentat nimeni (…) la acest moment CFR Marfă se zbate că pestele pe uscat. Se află în situația de a putea prelua o cantitate uriașă de prestatie, dar nu are cu ce din lipsă de personal. Cu eforturi uriașe, folosind puținul personal pe care îl are în stația Suceava și care deja este extenuat, CFR Marfă este capabil să preia aproximativ 15% din volumul de mărfuri din Ucraina, față de capacitatea logistică pe care o are compania. Handicapul CFR Marfă de la acest moment cauzat de lipsa de personal este și unul dintre motivele pentru care frontiera Dornești-Vicsani are dificultăți în preluarea volumelor de transport feroviar dinspre Ucraina și sunt în permanente blocaje. Operatorii privați care activează în această frontieră, deja sunt depășiți și fac față cu greu acestor volume”, spune acesta.