Zeci de șoferi din București și-au pierdut numerele de înmatriculare după furtuna de marți – FOTO

Zeci de șoferi din București și-au pierdut numerele de înmatriculare după furtuna de marți. Unii au reușit să le recupereze, însă cei mai mulți trebuie să-și facă altele noi. Ei riscă amenzi de aproape trei mii de lei dacă circulă fără plăcuțe, avertizează Brigada Rutieră.

Sunt zeci de postări pe rețelele de socializare în care șoferii cer ajutorul pentru a-și găsi numerele de înmatriculare după ce au fost luate de apă, după furtuna de marți.

Foto: Facebook / Info Trafic Bucuresti si Ilfov

”Este necesar ca proprietarul vehiculului să se adreseze serviciului public comunitar „Regim permise de conducere” care efectuează înmatricularea pentru solicitarea unui nou set de plăcuțe. Solicitarea se face în baza actului de identitate și a unei declarații de pierdere, cu achitarea contravalorii plăcuței. Termenul de poate varia. În una, două zile lucrătoare sau chiar în aceeași zi se eliberează noile plăcuțe.”, a explicat Alexandru Apetrei, DRPCIV pentru Digi24.

Foto: Facebook / Info Trafic Bucuresti si Ilfov

Șoferii care circulă fără numere de înmatriculare pot fi sancționați.

”Se sancționează cu o amendă între 1.305 lei și 2.900 lei cu posibilitate de achitare jumătate, aplicare unui nr. de 7 puncte și reținerea certificatului de înmatriculare.”, informează Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati