Citricele de sezon, nelipsite din coșurile de cumpărături în această perioadă, conțin pesticide peste limita normală, atrag atenția specialiștii! Doar în ultimele zile, autorităţile au descoperit zeci de tone de mandarine şi lămâi cu pesticide.
Directorul general al ANSVSA, Mihai Ponea, spune că doar în ultimele două zile s-a constatat că 20 de tone de lămâi, struguri și mandarine conțineau pesticide.
Nu ne dăm seama de existența lor cu ochiul liber. De aceea, la intrarea în țară se fac verificări privind reziduurile de pesticide și examene de laborator.
Conform regulamentului european, probele se recoltează prin punctul de intrare unic în Europa.
Doar super echipamentele pot detecta prezența pesticidelor, odată ajunse în magazine, consumatorii nu pot depista produsele contaminate.
În urmă cu o lună, șeful ANSVSA spunea într-un interviu pentru Agerpres că o mare problemă a serviciilor veterinare din România o reprezintă importurile de legume şi fructe din Turcia, de unde vin cele mai multe produse contaminate cu pesticide.
Director ANSVSA: ”România are pârghii limitate”
„Am avut o mare provocare anul acesta şi pe zona de legume şi fructe contaminate cu pesticide, provenite din Turcia. 90% din ceea ce intră în România şi ce merge spre Europa pe legume şi fructe vine din această zonă. Vorbim de citrice, portocale, rodii, lămâi, pere, pătrunjel. Turcia este o îngrijorare şi de aceea am propus Comisiei Europene modificarea Regulamentului 1793 pentru creşterea procentului de recoltare şi de interzicere a punerii pe piaţă a transporturilor de legume-fructe până nu ne asigurăm că acestea nu sunt contaminate cu pesticide.
Din păcate, România are pârghii limitate în ceea ce priveşte creşterea frecvenţei controalelor. În schimb, putem să ne plângem la Comisie, unde ne întâlnim lunar cu toate statele membre, să spunem că avem o îngrijorare şi să solicităm creşterea frecvenţei şi procentului de recoltare probe, pentru că la import se aplică un regulament pe tot teritoriul UE”, a declarat Ponea, scrie Digi24.
El a susţinut că inspectorii s-au confruntat cu situaţii deosebite şi pe acest segment, în sensul în care unii operatori întârzie să anunţe autorităţile despre probele contaminate pentru a-şi putea vide marfa, existând suspiciunea că acest lucru este făcut cu intenţie.
În acest context, el a precizat că se va realiza în Constanţa un laborator performant pentru analiza pesticidelor din legume şi fructe, cu ajutorul unei investiţii de până la 10 milioane de euro.